Noua echipă fanion a Aradului a respectat toți pașii impuși până acum din punct de vedere sportiv. UTA a promovat doi ani la rând, din Liga a 4-a și Liga a 3-a, iar după 11 etape în stagiunea 2015-2016 a eșalonului secund este lider în seria de Vest. Publicul arădean a început să viseze cu ochii deschiși, dar oare e pregătită „Bătrâna Doamnă” de o astfel de încercare?
Răspunsul a venit din partea lui Alexandru Meszar, părintele acestui îndrăzneț proiect: „Poziţia din clasament nu schimbă obiectivul şi politica clubului stabilit la începutul sezonului 2013/ 2014, adică Aradul să aibă o echipă de fotbal, mai precis UTA Arad, care promovează în Liga II-a naţio­nală cel târziu în 2016. O echipă bazată pe mulţi tineri, jucători şi staff arădean pe cât posibil, o echipă care se poate menţine fără probleme în acest eşalon. Acest obiectiv a fost realizat cu un an mai repede. Apoi, promovarea în Liga I este prevăzută când va fi oportună: poate fi în acest sezon sau în sezoanele următoare. Bine­înţeles că ne-am bucura de o promovare în acest an, mai ales că pare a fi mai greu în sezoanele următoare, dar nu forţăm acest lucru. Nu schimbăm politica clubului, nu investim şi nu transferăm jucători pentru acest obiectiv. În schimb, abordăm cum am abordat şi până în prezent toate jocurile la victorie. Antrenorii vor alinia întotdeauna echipa cu care cred că vor obţine rezultatele cele mai bune, indiferent de vârstă sau provenienţă. Forma spor­tivă trebuie să fie şi este singurul factor de diferenţiere. Ne-am bucura foarte mult pentru pu­blic, jucători şi staff să realizăm încă o promovare la finalul acestui an competiţional, repet fără a forţa acest obiectiv”
Meszar a ținut să clarifice și problema stadionului, știindu-se faptul că „Motorul” e departe de a îndeplini criteriile pentru a intra în circuitul Ligii 1. „Iar la întrebarea unde vom juca? Răspunsul este simplu. Având în vedere noile reglementări al ROAF-lui din această vară vizavi de omo­logări, autorităţile din Arad pot efectua lucrări necesare în perioada intercompetiţională la stadion şi la suprafaţa de joc a arenei Motorul ca aceasta să primească aviz pentru Liga I naţională. Sigur nu vom juca în altă localitate”, a mai punctat șeful „al-roșiilor”

Recomandările redacției