Alexandru Pelici o vede deja promovată pe UTA: „Contracandidatele au rămas să lupte pentru locurile 2 și 3”

0
200

Ripensia a plecat fără puncte de la Arad după un meci în care a fost inferioară liderului UTA. La final, antrenorul timișorenilor a recunoscut că succesul arădenilor este meritat, deși scorul îl consideră puțin exagerat. „Un joc disputat, cu ocazii și de o parte și de cealaltă. O victorie meritată a UTA-ei, am avut și noi șansele noastre de a înscrie, din păcate nu le-am fructificat și diferența s-a făcut la execuții. Mergem mai departe, încercăm să acumulăm puncte pentru a ieși cât mai repede din zona periculoasă a clasamentului. Poate scorul e puțin cam mare, am avut și noi șansele noastre, nu am venit să facem anti-joc. Am avut ocazii la 0-0, la prima lovitură liberă. Din păcate, nu am dat pe poartă, iar ei, la prima minge pentru Buhăcianu, au reușit să înscrie. Am avut și la 1-0 șansa să intrăm iarăși în joc, apoi s-a făcut 2-0. Și la acest scor am avut ocazii prin Urvanțev și Popovici, de două ori. La meciul din tur a fost puțin diferit, ce am avut a intrat. Atunci, în rest am făcut un joc defensiv foarte bun, astăzi am avut și inițiativă, dar fără a o concretiza pe tabelă”, a spus Alexandru Pelici la finalul disputei din Aradul Nou.
Ripensia nu a înscris la Arad, dar fostul
atacant al timișorenilor, Albert Voinea, a făcut-o, marcând golul doi al lui Turris în victoria cu Concordia Chiajna. „Îi mulțumim lui Voinea pentru ceea ce a făcut pentru noi, Doamne ajută să îi meargă bine. Am lucrat cu el și la Vâlcea, îl cunosc foarte bine, merita șansa să joace mai sus, nu era un jucător de Liga a III-a”. „Roș-albii” s-au distanțat la 10 puncte de a doua clasată CS Mioveni, iar tehnicianul timișorenilor consideră că echipa lui Laszlo Balint e ca și promovată în Liga 1. „UTA e un lider meritat. Din punctul meu de vedere nu se mai pune problema să nu promoveze, cred că celelalte contracandidate se luptă pentru locurile 2 și 3. UTA are o exprimare bună, un apetit ofensiv foarte bun, atacanți care înscriu și nu cred că vor fi probleme”, mai consideră fostul fundaș.
Aflând că Alex Pelici a spus despre UTA că e ca și promovată în Liga 1, Laszlo Balint a vorbit și el la superlativ de Ripensia. „Mulțumim frumos pentru cele spuse de antrenorul Ripensiei, o luăm ca pe un compliment, ca pe o apreciere. Repet, încercăm să ne uităm mai puțin la clasament, şi să fim foarte concentrați pe munca noastră de zi cu zi, în așa fel încât, în momentul în care vine joc oficial, să ieșim de pe teren mulțumiți cu ceea ce am realizat. Legat de Ripensia, chiar vreau să îl felicit pe Alex Pelici căci reușește să construiască echipe bune. Chiar dacă a pierdut niște jucători importanți în această iarnă, iată că Ripensia arată bine. Cu toate că a pierdut cu 3-0 astăzi, a avut momente în care a arătat un fotbal frumos. Inclusiv pe atac pozițional a reușit să împingă liniile de construcție, să ajungă în preajma careului nostru, pe atac rapid, contraatac. Se știe că Ripensia este una dintre cele mai eficiente formații din eșalonul secund și și-au creat și azi niște ocazii importante. Dar, mă bucur că până la urmă am reușit să terminăm fără gol primit și cu trei puncte în clasament”, a punctat antrenorul arădenilor.
Cu 27 de puncte acumulate, Ripensia e pe 14 în Liga a II-a și o găzduiește în weekend pe Dunărea Călărași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.