Spuneam, în editorialul anterior, că PPE face presiuni asupra PNL cerându-i să facă orice pentru a evita o cooptare a USR PLUS la guvernare, pentru că aceas­tă formațiune este un adverar, nu un aliat. Să recapitulăm: membri ai PPE sunt PNL, PMP și UDMR. Potrivit sondajelor, aceste partide nu fac o majoritate, 32% PNL, 6% PMP și 5% UDMR făcând doar 43%. Teoretic, calculul este descurajator, numai că cei care l-au făcut nu au luat în considerare minoritățile naționale, un segment extrem de important. De ase­menea, nu au luat în calcul partide precum Pro România, care sigur va intra în Parlament și sigur se va alia cu cei care câștigă.
Ce preferă PNL, o guvernare alături de USR PLUS, care va avea pretenții absolut exagerate, sau una împreună cu alte forțe politice care, la rândul lor, vor cere lapte și miere? Bunul simț ne spune că mai degrabă te aliezi cu cei care îți cer mai mult decât merită, dar te recunosc ca jupân, decât cu cei care îți vor locul.
Potrivit unor surse din USR, oamenii lui Barna sunt nemulţumiţi de faptul că liberalii, în frunte cu Ludovic Orban, le-au cerut de mai multe ori susţinerea, însă nu au făcut niciun fel de promisiune cu pri­vire la o eventuală alianţă de guvernare după alegerile parlamentare. Cu alte cuvinte, s-au ales cu praful de pe tobă, pentru că tot ce a făcut USR s-a contabilizat la PNL și Iohannis! Pe scurt: dacă nu există altă posibilitate, vom avea o guvernare PNL-USR PLUS, care, însă, nu va dura nici măcar doi ani. USR PLUS se va retrage de la guvernare, dar nu vom avea alegeri anti­cipate, pentru că guvernul minoritar PNL va fi sprijinit de către… PSD. Și, desigur, UDMR, care, deși nu va fi la guvernare, va avea pe mai departe secretari de stat la educație și minorități. Avem și exemple, dar le vom da doar data viitoare… Din mo­tiv de titlu: în politică există doar logodne, căsătorii, cam greu!

Recomandările redacției