Membrii Birourilor Naționale USR și PLUS s-au reunit, luni, pe 9 decembrie, într-o ședință comună, în urma căreia au reiterat solicitarea către premierul Ludovic Orban de a organiza alegeri locale în două tururi de scrutin, potrivit unui comunicat de presă transmis de Alianță. “Îi cerem premierului Ludovic Orban să nu se lase intimidat de amenințările PSD și UDMR cu moțiune de cenzură și îi reamintim că avem un protocol semnat la învestirea acestui guvern prin care s-a angajat să facă tot ce ține de guvern pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi. Este esențial pentru democrația din România, să redeschidem democrația la nivel local, acolo unde contează. Avem primari aleși de municipii aleși cu 8-9%. Vrem, pentru cetățeni, la revenirea de primari în două tururi de scrutin”, a declarat deputatul USR Ionuț Moșteanu.

Aș sublinia încă o dată cerința noastră către premierul Ludovic Orban, să nu se lase șantajat. Cetățenii României să-și poată alege primarii în două tururi. Dacă ne uităm la București, avem 1.8 milioane de cetățeni iar primarul actual a fost ales de mai puțin de 300.000 de oameni. Nu e un lucru care să fie motiv de mândrie. Credem că lucrul acesta trebuie schimbat acum”, a subliniat Vlad Voiculescu, candidatul PLUS la Primăria București. În privința candidatului Alianței la Primăria București, liderii celor două partide au decis ca în perioada următoare să se stabilească numele candidatului comun. ”Competiția este între Vlad Voiculescu din partea PLUS și Nicușor Dan, independent susținut de USR București. Modul de desemnare și calendarul se vor stabili cât de repede. Într-o primă fază, se va discuta la nivel intern, al Alianței, oraș cu oraș, acolo unde avem candidați proprii”, se mai precizează în comunicat.

Recomandările redacției