Alimentarea cu electricitate a centralei nucleare de la Cernobîl s-a reluat duminică, a anunţat agenţia nucleară ucraineană Energoatom, citându-l pe ministrul ucrainean al Energiei.

„Astăzi, datorită eforturilor incredibile ale specialiştilor Ukrenergo, inginerii noştri nucleari şi electricienii noştri au reuşit să restabilească alimentarea cu electricitate a centralei de la Cernobîl, aflată sub controlul ocupanţilor ruşi”, a afirmat ministrul Herman Haluşcenko, conform tass.com.

„Acum, sistemele de răcire vor funcţiona din nou normal, nu cu ajutorul generatoarelor. Inginerii noştri, riscându-şi sănătatea şi viaţa, au putut preveni riscul unei posibile catastrofe nucleare care ameninţa toată Europa”, a adăugat el.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat, miercuri, într-un briefing, că situația ambelor centrale nucleare este controlată în comun de militari ruși, specialiști ucraineni și Garda Națională.

Pe perioada reparaţiilor, centrala a fost dependentă de generatoarele externe, care funcţionează pe bază de motorină.

Sursa: Gândul

Recomandările redacției