Un studiu recent realizat de către Infocons arată faptul că anumite alimente care fac parte din alimentația zilnică a arădenilor pot fi cu adevărat nocive penttru sănătate, conținând ori prea multe E-uri, ori au sare și zahăr în acces.

În cadrul studiului au fost analizate 40 dintre produsele care se regăsesc pe piaţa din România în acest moment.

Primul aliment luat în vizor este pateul de porc. O conservă de pate de porc conține în proporție de 70% aditivi alimentari, apă și slănină.

Reprezentanţii InfoCons precizează că, din punctul de vedere al aditivilor alimentari, pateul are în compoziţie între 1 şi 6 E-uri.

Aditivii alimentari regăsiți frecvent în pateul de porc sunt 6,55% – nitrit de sodiu (E250), 31,03% – carmina (E120), 13,79% – caragenan (E407), 13,79% – trifosfați de sodiu (E451).

Un alt aliment pe care îl mănâncă milioane de arădeni și poate fi un adevărat pericol pentru sănătate este hotdogul. Acesta conține 27 de aditivi alimentari: șase aditivi alimentari din muştar, șase aditivi alimentari din ketchup, patru aditivi alimentari din pâine și 11 aditivi alimentari din crenvurşti.

Ba mai mult, cu un singur hot-dog depășim cantitatea de sare recomandată pe zi cu până la 200%, pentru că acesta conține aproximativ 15g sare. Și cantitatea de zaharuri este îngrijorătoare. Un hot-dog conține peste 32 g de zaharuri, cea mai mare parte provenind din muștar și ketchup.

Supa la plic poate conţine până la 10 E-uri şi cu 156% mai multă sare decât doza zilnică recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.

Recomandările redacției