copil_mancareEvităm anumite alimente pentru că pur şi simplu nu ne place gustul lor. Sunt altele pe care nu le cuprindem în alimentaţie deoarece ni s-a spus că nu fac bine. Însă medicul Sanjay Gupta de la CNN vine cu o listă de cinci alimente pe care le considerăm sănătoase, dar despre care spune că nu ar trebui să le consumăm niciodată.

Acesta susţine că respectivele alimente care apar pe piaţă cu eticheta „sănătoase” conţin o serie de ingrediente sau pesticide care nu fac deloc bine organismului.

Iată lista „neagră” a celor cinci alimente de evitat, prezentată de Gupta şi întocmită de nutriţionistul David Jack.

Poate părea incredibil, dar căpşunele non-organice (adică acelea care provin din culturi extinse, nu din cele mici, de grădină) nu sunt nici pe departe un aliment sănătos. „Le găsim peste tot pe piaţă. Mari, frumoase, dar deloc sănătoase”, susţine David Jack. „În structura acestui tip de căpşune se află nu mai puţin de 13 tipuri de pesticide”, adaugă el.

Potrivit nutriţionistului, căpşunele non-organice sunt cu atât mai periculoase cu cât în cazul lor nu există posibilitatea de a îndepărta coaja, astfel încât cantitatea de pesticide să fie mult diminuată.

Pe lista „neagră” a alimentelor care nu ar trebui niciodată consumate se află şi ciocolata albă. Se ştie deja despre ea că este o bombă calorică şi este cu desăvârşire interzisă persoanelor care urmează o dietă. Spre deosebire de „surata” ei cea neagră care, datorită conţinutului bogat de cacao şi antioxidanţi, este foarte sănătoasă pentru trup şi minte, ciocolatei albe îi lipsesc toate aceste proprităţi benefice. „Este numai zahăr şi calorii”, spune nutriţionistul.

La asta cu siguranţă nu te-ai fi aşteptat! „Germenii nu ar trebui consumaţi niciodată”, susţine nutriţionistul David Jack. „Germenii au nevoie de pământ umed pentru a creşte şi a se dezvolta, iar, după cum ştim, pământul umed este un mediu propice pentru bacterii şi alte tipuri de microorganisme care pot dăuna sănătăţii”, spune Jack.

În acest sens, el recomandă celor care nu vor să renunţe la germeni în alimentaţie să îi pregătească termic înainte de a-i consuma, astfel încât să fie îndepărtate toate bacteriile dăunătoare.

Iarna, majoritatea gospodineor aleg să gătească folosind roşiile din conservă. Însă puţine ştiu că alegerea unor roşii conservate în cutii de metal este una greşită. Cutiile de conserve sunt responsabile pentru prezenţa astrogenilor sintetici în corpul nostru, iar acest fapt poate duce la puternice dereglări hormonale şi la creşterea în greutate.

Aşa că, o alternativă sănătoasă la roşiile conservate în cutii ar fi roşiile păstrate în borcane de sticlă sau în recipiente de tipul Tetra Pack.

Este mai puţin popular în România, dar, cu siguranţă, amatorii de delicatese marine îl apreciază mult. Însă peştele-spadă este unul dintre cei mai nocivi peşti, din cauza conţinutul foarte crescut de mercur al cărnii sale. „Mult mai sănătoasă este carnea de somon sau tonul de Pacific”, spune nutriţionistul.

SURSA: http://www.libertatea.ro

Recomandările redacției