Divizionarele patru arădene de pe Crișul Alb și-au dat întâlnire ieri dimi­neață pentru un ultim test îna­inte de debutul stagiunii. Din păcate pentru ei, antrenorii combatantelor au avut destule probleme de efectiv, drept pentru care au și scurtat cu un sfert de oră durata testului.
Gazdele chiar au jucat în zece după o jumătate de oră, după ce juniorul Ianc și-a spart capul și nu a mai putut continua. Tolan, Jude, Sălăgean, L. Todea și Modan au fost ceilalți fotbaliști absenți la Crișul pentru probleme medicale mai mult sau mai puțin grave, în timp ce Ineului i-au lipsit Zdrențan, Florea și frații Spătaru, Marius și Florentin, plecați acasă în județul Teleorman pentru că au un deces în familie.
Amicalul a fost decis de „capul” lui Alin Mihai, la centrarea din lovitură liberă a lui Turcuș. „Din păcate, problemele de lot ne-au împie­dicat să avem parte de un ultim test așa cum ni l-am fi dorit noi, dar sunt sigur că până la ora par­tidei cu UTA vom strânge rândurile și vom arăta și mai bine”, a spus Mihai Roșca, tehnicianul Cri­șului. „Sunt mulțumit de atitudi­nea băieților împotriva unui ad- ­versar bun. Am stat bine defen­siv, dar am avut și ocazii de a marca. Pe de altă parte, mi-ar fi plăcut să nu tratăm cu atâta lejeritate unele faze, în special cele fixe, din una dintre ele luând și golul. Dacă ne recuperăm jucătorii indisponibili și cu una două-întăriri vom arăta bine la prima etapă”, a spus și Cristian Sculici, „principalul” zărăndanilor, care l-a avut în probe și pe nigerianul Idris Ozovehe, care s-a pregătitcu Pecica în ultimul timp.
Formații:
Crișul: Mucha – Borșa, Ianc, Lung,  Ciornei – Covaci, Pavel, Turcuș, Deloreanu – Jichici, Al. Mihai.
Ineu: Pușcaș – Popovici, Iaroș, Karmanoczky, Hulbăr – Jilavu, Rădac – Gavrilă, Botaș, Ozovehe – V. Mașniță.

Recomandările redacției