Mai mulţi deputaţi propun creşterea alocaţiilor de stat pentru copii, argumentând că aceştia sunt discriminaţi având în vedere că Guvernul a crescut constant pensiile şi salariile, dar de cei 4,2 milioane de minori nu s-a preocupat nimeni din 2015.

Ca atare, 37 de deputaţi PNL, prinre care şi Robert Sighiartău, propun majorarea anuală a alocaţiei de stat pentru copii cu rata medie a inflaţiei, care, după cum se vede, a crescut constant în ultimul timp.

„Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu 1 ianuarie 2019”, se arată în proiectul deja prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi înaintat Senatului.

În expunerea de motive, iniţiatorii arată că în 2015, alocaţia de stat pentru copii a fost stabilită la 84 de lei, iar de-atuinci nu s-a mai intervenit sub nicio formă, indiferent de evoluţia preţurilor şi a inflaţiei.

Potrivit datelor INS, în România sunt 4,2 milioane de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani.

Luând în calcul o rată medie a inflaţiei de 4%, înseamnă că, în 2018, alocaţia de stat pentru copii ar putea fi majorată cu 3,36 lei.

Recomandările redacției