Binecunoscutul alpinist arădean Zsolt Török a încheiat, împreună cu Romeo Popa și Teofil Vlad, în premieră mondială, parcurgerea unui traseu denumit „Les voyages du Petit Prince” – linie nouă pe Peretele Sudic al muntelui Pumori (7 165 m). Românii au urcat ultima parte după ce au ieșit din perete pe un vânt de 105 km/h, în rafale, la -27 de grade Celsius. „A fost prima dată când am simțit că alții se vor bucura de succes. Urcam muntele știind că asta înseamnă o împlinire pentru mulți”, a scris Zsolt Török pe peretele său de pe o cunoscută rețea socială.

Alpinistul spune că muntele Pumori era un vis mai vechi, preluat de la un mentor în alpinism, vis care s-a concretizat mai târziu în planuri de ascensiune palpabile. „Ideea s-a născut demult. Primele dăți când m-am simțit atras de Pumori a fost când ascultam poveștile lui Coco, Galescu Cornel, unul din primii alpiniști români care au luat în piept Himalaya (avem tendința să îi uităm pe cei care au fost primii, iar fără ei nu am fi acolo unde suntem). Coco a fost nelipsit de la alpiniadele organizate de timișoreni și era un exemplu în ținută tehnică și spirit pentru noi, toți care am dat din aripi să învățăm. Pentru Coco, Pumori reprezenta marea provocare. Cum să nu fi preluat și eu ideea, cel ce veneam din urmă? În 2015 am văzut prima dată cu ochiul liber acest gigant himalayan și mi-am dat seama din start ce fel de munte este. Cei din Everest BC îl priveau cu teamă, iar eu, în timpul liber, trăgeam cu ochiul tot mai mult la Pumori, încercând să găsesc o linie pe unde aș urca. După succesele înregistrate cu Vlad Capusam, încă din 2016 ne-am fixat obiectivul următor: Pumori. Vlad insista să fie o rută nouă, adică o premieră mondială. Am printat o mulțime de foi, am studiat și am găsit încă de pe atunci această linie posibilă, bineînțeles o ascensiune adaptată la ce consideram că sunt în stare. Eu sunt un îndrăgostit al marilor trasee clasice din Alpi și am încercat să fac o adaptare, fiind conștient de faptul că este vorba de un munte de peste 7 000 de metri și diferă ca dificultate tehnică față de Alpi (…). Responsabilitatea față de colegi și visele lor era astfel foarte mare, pentru că, în cazul în care nu ieșea ruta nouă, puteam avea resentimente legate de faptul că nu am încercat-o și noi pe cea clasică, să mai adăugăm un succes. Uneori însă simți că poți mai mult, și aici îmi aduc aminte de ce scria pe tabloul de Bac al tatălui meu: «Doar atunci s-au înfăptuit lucrurile mari când cei ce îndrăzneau erau curajoși» (am tradus din maghiară). În acest spirit mă gândeam și eu: dacă e să facem ceva, apoi s-o facem! Așa a fost că toate calculele noastre s-au adeverit. Traseul despre care credeam doar că este abordabil pe acea linie era în condiții, ori asta, cel puțin în viața mea, de puține ori s-a întâmplat”, a mai scris arădeanul.

Călătoria Micului Prinț s-a dovedit a fi un adevărat succes pentru alpiniștii români. Zsolt Török se declară copleșit de frumusețea și puritatea cu care a fost răsplătit, în urma acestei ascensiuni în premieră: „După trei nopți în perete, o noapte în creasta somitală, calea noastră, a românilor, s-a deschis spre vârf. A fost o mare îndrăzneală, dar până la urmă toate ascensiunile în premieră așa sunt. Călătoria Micului Prinț este un «Eiger», transpus pe un Șaptemiar. Toată viața mea am fost fascinat de frumusețe. Acum îmi este greu să prelucrez toată frumusețea și splendoarea pe care am avut șansa să le văd. Acele apusuri și răsărituri din perete, toți munții din jur, nemărginirea și puritatea ce se simțea într-o concentrație foarte mare. Aceste aspecte anulează toată suferința prin care trece omul să ajungă acolo. Mulțumesc colegilor Teofil Vlad și Romeo Popa pentru această experiență de neuitat, pentru că am fost împreună acolo. Este una dintre marile izbânde, din care te poți hrăni o viață întreagă.

Recomandările redacției