Alte 33 de cazuri de Covid depistate la Arad într-o singură zi

0
773

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat alte 33 îmbolnăviri cu noul coronavirus în județul Arad, iar șapte pacienți pozitivi au fost reconfirmați cu Covid. Numărul total de îmbolnăviri de la începutul epidemiei până în prezent depistate în județul nostru a ajuns la 1665. De menționat este faptul că astăzi, s-a înregistrat un nou record negativ în ceea ce privește decesele cauzate de această boală, la nivel național. Până astăzi, 25 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 80.390 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 35.816 pacienți au fost declarați vindecați și 9.593 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 732 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.367 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 24.08.2020 (10:00) – 25.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 58 de decese (32 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. 57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.268. Dintre acestea, 490 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.679.614 teste. Dintre acestea 20.479 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.764 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.715 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.686 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.562 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 30.962 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 33 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.010 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 738 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore 845 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 207.150 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, luni, trei infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.