De ieri până azi, sunt 681 de cazuri noi de coronavirus în țară, dintre care a fost raportate și la Arad două noi îmbolnăviri. În ultimele 24 de ore, au fost prelucrate circa 9000 de teste. Până astăzi, 20 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.213 au fost externate, dintre care 22.747 de pacienți vindecați și 2.466 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Până astăzi, 2.038 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 19.07.2020 (10:00) – 20.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 12 decese ( 7 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Galați, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Ilfov.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. 11 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 681 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 293 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 967.192 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 339 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.520 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 581.505 lei.

Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Recomandările redacției