utaneneagufirtChiar dacă, la rândul lor, nu trec prin momente fericite și asta pentru că nu au mai văzut vreun leu din ultimele trei salarii, jucătorii „Bătrânei Doamne” se gândesc la cei mai vitregiți de soartă. După acțiunile lui Bogdan Apostu și Colin Mesz de la mijlocul săptămânii trecute, sâmbătă a venit rândul căpitanului George Neagu și a lui Dragoș Firțulescu să viziteze două familii sărmane din orașul Arad și comuna Caporal Alexa. Din partea Suporter Club UTA, cei doi jucători au fost însoțiți de Dan Vati, la părinți și cei 14 copii ai lor ajungând pachete cu dulciuri, fructe, cartofi, ouă, carne, produse lactate sau conserve.
„Chiar dacă avem lipsurile noastre, când am trecut pragul celor două familii sărmane, ne-am dat seama că – de fapt – adevăratele probleme și necazuri sunt altele. Ne bucurăm că am putut aduce puțină bucurie în casele acelor oameni și mai ales zâmbete pe fețele copilașilor lor”,ne-a mărturisit Neagu, care a venit special de la Orăștie pentru a participa la această acțiune umanitară. Fapta bună  a utiștilor a fost posibilă datorită sponsorului SC Global Logistic SRL.

Recomandările redacției