HCSala de Senat a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri festivitatea de conferire a înaltului titlu academic de „Doctor Honoris Causa” Alteţei Sale Peter Maximilian, prinţ de Heidendorf, membru în boardul de conducere al Camerei Europene de Comerţ de la Bruxelles şi director executiv al Băncii Private „Prinţ de Heidendorf”. Având în spate o pregătire universitară şi post-universitară solidă în drept şi economie, prinţul s-a remarcat de-a lungul timpului prin activitatea sa diplomatică, academică şi antreprenorială pe plan internaţional. Expert în tranzacții bancare și de energie, consultant sau membru al unor instituții cu atribuțiuni financiar-fiscale, iniţiator şi participant direct la constituirea și conducerea unor companii multinaționale de consultanță din mai multe state europene, acesta reuşeşte să îşi completeze misiunea economică şi socială şi prin eforturi depuse în scop umanitar.

În prezenţa unor invitaţi de marcă şi a membrilor comisiei de analiză- compusă din prof. univ. dr. Ramona Lile, prof. univ. dr. Titus Aslău, prof. univ. dr. Marian Spînu şi prof. univ. dr. Lucian Cernuşcă- prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedinte al completului şi al Consiliului Academic, a deschis ceremonia, enumerând meritele A.S. Peter Maximilian. În continuare, prof. univ. dr. Titus Aslău, reputat economist, a rostit un laudatio în cinstea prinţului, iniţial profesor invitat la UAV, totul încheindu-se prin decernarea titlului de Doctor Honoris Causa „pentru laborioasa și remarcabila activitate desfășurată”, din partea Senatului universităţii, de către prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

„Domnul Peter Maximilian, prinţ de Heidendorf, este o personalitate în lumea bancară europeană. Acesta face parte din boardul Camerei de Comerţ de la Bruxelles, fiind, totodată, specialist în tranzacţii bancare şi în impozite şi taxe, domenii care ne interesează pe toţi. Este expert pentru Italia, Austria, Germania, Ungaria şi Elveţia şi preşedintele boardului unui forum social pentru voluntariat din Elveţia, forum care îşi propune să-i ajute pe cei aflaţi în dificultate. Sunt, aşadar, multe considerente pentru care îi oferim Honoris Causa”, a subliniat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

 

„Este plăcerea noastră să îi putem oferi această distincţie Prinţului de Heidendorf, care este un apropiat al României şi un specialist în bănci, impozite şi taxe. Sperăm ca acesta să susţină în continuare universitatea noastră şi România”, a adăugat prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al  UAV.

 

„Ne bucurăm că astăzi unul dintre cei mai buni prieteni ai României ne onorează şi putem să-i oferim Honoris Causa pentru toată activitatea prin care a susţinut cauza ţării noastre în Europa şi în lume”, a ţinut să precizeze şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, prezent la debutul evenimentului.

 

„Mă bucur că sunt astăzi aici în semn de respect pentru universitatea dumneavoastră, dar şi pentru noul membru al comunităţii noastre”, a continuat prof. univ. dr. Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, aflat şi el la UAV în scopul de a felicita universitatea pentru finanţarea obţinută în urma unui proiect depus.

 

„ A fost foarte frumos, nici nu se putea mai frumos. Mulţumesc universităţii voastre!”, a spus, în încheiere, prinţul.

Recomandările redacției