Alți tineri afgani, ascunși în automarfare și depistați la Nădlac II

0
211

Șaisprezece cetăţeni din Afganistan care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria au fost depistaţi, ascunşi în trei automarfare, de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac II.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a trei ansambluri rutiere, conduse de doi cetăţeni bulgari și un român. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pentru societăţi din Germania și Austria.

Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, șaisprezece cetăţeni străini.

 În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani, solicitanți de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.