Fenomenul Cosmin capătă amploare. Totul a pornit în urmă cu câteva zile când un bărbat a circulat pe sensul opus de mers și era foarte aproape să lovească un agent de poliție.

În numerele precendete am scris povestea pe scurt, aceasta apărând în mediul online după ce agenții l-au filmat pe cel în cauză.

Oprit în trafic după ce a circulat pe sensul opus de mers și după ce era la un pas să lovească un agent de poliție, bărbatul a refuzat să prezinte actele în fața celor doi polițiști care încercau să își facă treaba. Pe lângă refuzul categoric și fâstâceala ce care a dat dovadă, acesta a declarat și că motivul pentru care a încălcat legea este acela că este bolnav și se grăbea să ajungă acasă în pat.

Nefiind un motiv suficient de bun, polițiștii au cerut în continuare actele șoferului grăbit. Mai departe a avut loc o întreagă dezbatere pe tema actelor și, după mai multe rugăminți ale polițiștilor, bărbatul a scos telefonul. Acesta a fost momentul în care el a încercat să sune un apropiat care să îl scoată rapid din belele. Din nefericire pentru el, tot ceea ce a auzit din partea celui care trebuia să îi ia apărarea l-a făcut să se mai calmeze, acestuia fiindu-i recomandat să predea actele și să își aștepte procesul verbal“.

Cine este bărbatul la care a apelat șoferul? Însuși „Cosmin“. Din acel moment, glumele și replicile dure la adresa șoferului au început să curgă pe toate rețelele de socializare.

În cursul zilei de luni, acesta a fost văzut în trafic, conducând fără să aibă vreo jenă, moment în care fiul său a ținut să lase un comentariu la o fotografie în care era surprins tatăl lui.

Omu nici măcar nu e conștient că a greșit (a mia oară probabil). El speră că nu rămâne fără permis. Știu de la un prieten“, spunea fiul șoferului sub o formă ușor ironică.

Desigur, șoferul vinovat nu s-a dat înapoi și a continuat și el să comenteze pe grupurile de pe facebook, mesaj pe care îl vom lăsa scris exact ca cel original:

Sunt «șiferul cu tupeu» (expresie pt care voi depune plingere,la fel ca si pt atitudinea tov.militieni-Iepure si cv coleg,mai pus pe capatuiala !)de simbata trecuta,victima incidentului din Micalaca de pe Voinicilor si vreau sa anunt oficial ca voi contesta si condamn atitudinea celor 2 militieni,ce nu sau

legitimat,fiind simpli pietoni ce veneau de la o masa cu langosi si care miau retinut C.I.,fara sami consemneze undeva dc am facut vreo blastamatie,un proces verbal,sau ceva….NIMIC !!!plus i filmare cu tf personal si difuzarea pe diverse canale media !!! CU CE DREPTURI ???instanta se va pronunta si in legatura cu daunele morale sau interese ce le voi solicita….cu virf si indesat,domnilor «agenți»!!!“, scria acesta enervat la culme.

Ideea este că aceasta a fost o ocazie bună pentru toată lumea ca să continue și mai tare cu glumele. Astfel, lumea a început să posteze poze, clipuri video și se pare că din acest moment Aradul o să aibă propriul supererou. Superman, Spiderman, Captain Marvel, Iron Man, Aqua Man, Hulk și toți ceilalți sunt de domeniul trecutului. Eroul prezentului este din Arad și îl cheamă „Cosmin“.

Video integral

 

Video 

 

Video

 

Video

Banc:

Merg azi la bancă, după terminarea tranzacției mă întreabă casierul:

– Va mai pot ajuta cu ceva?

Primul meu gând: – Îmi poți face rost de numărul lui Cosmin?

 

Poezie: 

Manea
(drept la replică)

Ah Cosmin, Cosmin, Cosmin
Inima tu mi-o alin
Când de-ai tăi îmi ia carnetu`
Ce-mi zdrobește sufletu`.
**
Fără suflet sau consens
Oameni răi puși de Servicii
M-a oprit pe contrasens
Care și ei are vicii.
**
Căci mânca din mâini langoși,
Și la suflet e jegoși

Arpi Nistor

Clipurile video au fost realizate de George Muntean

Foto și video preluate de pe AradTraffic

Recomandările redacției