Poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmii I.J.J. Arad, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 3.295 de persoane, verificate 167 de societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de agrement, gări, autogări, spații de cazare ) și 61 de mijloace de transport în comun/persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de covid-19.

Recomandările redacției