ambasadorKeiji Yamamoto, ambasadorul Japo­niei la Bucureşti a fost prezent ieri, la Arad, într-o vizită de lucru. Oficialul a avut întrevederi cu autorităţile arădene, în cadrul cărora au fost discutate mai multe pro­bleme de interes.
Ambasadorul s-a întâlnit, ieri, cu Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Jude­ţean. Conducerea CJA a făcut o prezentare a ju­deţului Arad, a oportunităţilor de inves­tiţii, precum şi a Zonei Libere Curtici-Arad. Acesta a apreciat faptul că în municipiul Arad îşi desfăşoară activitatea două companii japoneze subliniând că autorităţile au toată deschiderea pentru atragerea investitorilor în judeţul Arad. „Suntem onoraţi de faptul că Exce­lenţa Sa a ales Aradul, ca prim oraş al vizitei sale de când se află în func­ţie“, a sus­ţinut preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu.
La rândul său, ambasadorul Keiji Yamamoto şi-a arătat aprecierea pentru vizi­unea administraţiei din Arad şi a vorbit de stabilirea unei strategii de dezvoltare a oraşului şi a judeţului pe termen lung. Acesta a asigurat autorităţile de promo­varea potenţialului investiţional al judeţului. „În fiecare lună am o întâlnire la Bu­cureşti cu comunitatea de afaceri japoneză şi voi prezenta oportunită­ţile de investiţii din Arad. Cred că faptul că Takata şi Yazaki s-au extins la Arad, arată că judeţul dumneavoastră poate fi un punct de reper pe harta investiţiilor japoneze în România“, a încheiat Excelenţa Sa.

Recomandările redacției