Ambasadorul Ucrainei la București, Excelența Sa Oleksandr Bankov s-a întâlnit cu reprezentanții Prefecturii. Oficialul a avut o întrevedere cu prefectul județului, Florentina Horgea, iar tema discuțiilor a vizat posibilitățile de colaborare pe viitor. Mai precis se doresc schim- buri de informații și experință între firmele din Arad, precum și parteneriate educaționale cu universitățile din Ucraina. Aceste parteneriate pe linie de educație se vor intensifica – spun autoriățile ținându-se cont și de un protocol existent la nivelul Ministerului Educa- ției Naționale, ce prevede schimburi de delegații și participarea în comun la proiecte de cercetare.
De asemenea, a fost amintită și comunitatea de etnici ucraineni din județul nostru, în comuna Târnova existând una din cele mai mari comunități din țară, ce numără aproximativ 1.500 de persoane. Diplomatul și-a arătat disponibilitatea de a-i sprijini pe membrii comunității, precum și deschiderea spre colaborare cu autoritățile arădene pe orice teme comune de interes, mai ales în contextul dezvoltării economice exemplare a zonei noastre.
„Vom sprijini orice formă de colaborare între țările noastre, fie în domeniul economic, fie în cel educațional, cultural, teologic sau de altă natură. Relațiile interregionale trebuie să ocupe un loc important în relațiile noastre bilaterale, identificând puncte comune pentru a duce împreună oamenii de afaceri din cele două țări. De aceea am speranța că această primă vizită a Excelnței Sale în Arad va avea rolul de a deschide noi punți de colaborare între Arad și zone din Ucraina, pe lângă cele existente deja. Ne vom oferi tot sprijinul pentru ca aceste relații să prindă contur”, a spus Florentina Horgea, prefectul județului Arad.
Sport 39
Încă o înfrângere în deplasare, situația se complică în finală: CSM Constanța – FCC UAV Arad 88-69
citește mai mult »