De vineri până duminică, bazinul bucureștean „Floreasca” a fost gazda turneului doi, ultimul, al play-outului Superligii Naționale de Polo. AMEFA Arad intra în luptă de pe locul 7, obținut după întrecerile de la Oradea, dar – din păcate 0 nu a reușit să și-l apere.
Poloiștii arădeni au trecut de o singură formație în Capitală: 7-6, cu Crișul Oradea, au bifat remiza cu Târgu Mureșul și au trebuit să se recunoască învinși, cu 6-11, de Rapid și 9-11 de Poli Cluj. „Rezultatele au fost normale la situația de față. Poate cu Clujul să fi putut mai mult, dar acolo a fost și un pic de
ghinion la mijloc. Trebuie să ne mulțumim cu un loc 8 la finalul sezonului, sperăm în vremuri mai bune din toamnă încolo”, a spus antrenorul AMEFA-ei, Cristi Cosma.
Hodăgeu, Alex Mircea, Băltean, Furj, Maier, Marinescu, Palotaș, Grama, Nagy, Iscenco, Drăghici, Samuilă, Laboncz și Părăianu au fost jucătorii arădeani utilizați în meciurile din bazinul Floreasca weekendul trecut.

Recomandările redacției