Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au aplicat o amendă de 25.000 de lei unei societăți comerciale de pe strada Abatorului pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Proprietarul nu a asigurat salubrizarea terenului neocupat productiv care prezenta un aspect general insalubru, fiind invadat de buruieni și ocupat cu deșeurile menajere depozitate.

Situația, care ajunsese să stânjenească inclusiv circulația pietonală în zonă, determinase notificarea prelabilă a agentului economic. Firma nu a dat curs, însă, solicitării agenților constatatori de la poliția locală.

Controalele de acest fel vor continua, în toate cartierele municipiului”, au adăugat cei de la Direcția Generală Poliția Locală Arad.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției