netimbratePoliţiştii Secţiei nr. 1 Arad au depistat, la sfârşitul săptămânii trecute, două persoane care au comercializat, illicit, ţigări de contrabandă.

Ovidiu Liber, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, ne-a precizat că, „în urma acţiunilor desfăşurate, au fost depistaţi Ş.E., care a oferit spre vânzare ţigări netimbrate, în Piaţa Fortuna, şi C.P., care a comercializat ilicit mai multe pachete de ţigări netimbrate, în Piaţa Agroalimentară”.

Conform legii, cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional cu suma de 1.500 de lei, respectiv 500 de lei, iar ţigările au fost reţinute în vederea confiscării.

Recomandările redacției