Reamintim că purtarea măștii de protecție este obligatory în continuare în toate spațiile publice. De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23,00 – 05,00, cu câteva excepții.

Ieri, 20 ianuarie, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stăriide alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 2.689 de persoane, verificate 146 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food,hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 28 de mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 78 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.750 de lei, dintre care două, în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/liberacirculație, iar celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.

Recomandările redacției