Amenzi de 3.000 de lei pentru arădenii care cresc în exploatație scroafe sau vieri, cu scopul de comercializare

0
1008

Gospodarii care cresc scroafe sau vieri folosiți pentru reproducerea și vânzarea ulterioară a acestora, vor primi amenzi. Sancțiunile sunt prevăzute într-un proiect de Ordonanță de Urgență, elaborat de ANSVSA, lansat  în data de 16 martie. 

Documentul, numit „Plan de măsuri de urgență pentru supravegherea, prevenirea și controlul pestei porcine africane în România”, anunță o serie de reguli pentru crescătorii de porci și sancțiunile pe care aceștia le suportă dacă nu respectă normele impuse de autorități. 

Crescătorii au cerința de a achiziționa porcine vii, numai dacă sunt identificate conform cerințelor legale în vigoare și dacă sunt însoțite de documentele prevăzute de legislația în vigoare. 

De asemenea, gospodarii arădeni care cresc porci au obligația să solicite înregistrarea în Baza Națională de Date, a porcinelor cumpărate, în termenul prevăzut de legislație. 

Mai sunt obligatorii cerințele: să nu fie hrănite porcinele cu resturi alimentare; să se semnalizeze orice problemă medicului veterinar; să fie ținute porcinele în spații îngrădite, fără posibilitatea de a intra în contact cu alți porci din alte exploatații sau cu cei sălbatici; să nu fie crescute în exploatație scroafele sau vierii folosiți pentru reproducere; exploatațiile să fie construite în așa fel încât să nu poată pătrunde alți porci sălbatici, câini sau pisici. 

În cazul nerespectării cerințelor, crescătorii de porci riscă amenzi de la 1.500 de lei până la 3.000 de lei, în cazul persoanelor fizice și de la 3.000 de lei până la 6.000 de lei, în cazul persoanelor juridice. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.