Organele competente au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 121 de societăți comerciale, 69 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate 2.479 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 152 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 33.750 de lei.

Recomandările redacției