Polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 4.339 persoane, verificate 134 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 19 de mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 18.950 de lei, dintre care 18, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.

Recomandările redacției