Amenzi de minim 1.000 de lei pentru deversarea neregulamentară a gunoiului

0
332

Ca urmare a implementării sistemului de monitorizare video a unor noi platforme gospodărești de pe raza municipiului și a gestionării acestuia prin intermediul dispeceratului DGPLA, în ultima săptămână au fost surprinse noi contravenții săvârșite. Strada Șezătorii este una dintre zonele care continuă să prezinte probleme de salubritate, ca o consecință  a conduitei locuitorilor din proximitate. Deversarea neregulamentară de resturi menajere, respectiv în vecinătatea platformei, ori ocuparea acesteia cu deșeuri din construcții sunt fapte pentru care polițiștii locali au aplicat și anterior amenzi.

În ultima săptămână, datorită imaginilor furnizate de sistemul video, a fost posibilă sancționarea unor persoane care folosesc platforma gospodărească aferentă blocurilor, deși locuiesc la casele din zonă. Respectivii au ales să beneficieze gratis de serviciile operatorului de salubritate, fără a încheia contracte individuale. Costul acestor servicii „transferate” către platforma gospodărească, în conformitate cu legislația actuală de mediu, era acoperit de titularii contractului colectiv aferent platformei, respectiv de asociația de proprietari de la blocuri.

Pentru nerespectarea prevederilor regulamentului de salubrizare, contravenienții au fost sancționați cu amendă în cuantum de 1000 lei, fiecare. Respectivii vor rămâne în atenția Biroului de Protecția Mediului din cadrul DGPL până la încheierea, cât mai curând, a unor contracte individuale cu operatorul autorizat. În caz contrar vor continua să fie sancționați cu sume similare, până la conformare.

„Primăria Municipiului Arad atrage atenția cetățenilor de a proceda la colectarea deșeurilor doar în pubele proprii sau puse la dispoziție de către operatorul de salubritate și de a solicita operatorului modificarea clauzelor contractuale în cazul în care se constată producerea unei cantități mai mari de deșeuri decât cea prevazută în contract.

Toate acestea constituie obligații potrivit HCLM 297/2015- privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare a municipiului, iar încălcarea acestor obligații se sancționează cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei pentru persoanele fizice și 2500 lei pentru cele juridice”, au mai adăugat reprezentanții DGPLA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.