Amenzi de până la 2900 de lei pentru accesoriile lipite pe parbriz

0
296

Participanții la trafic, care obișnuiesc să-și lipească accesorii, fie ele și odorizante auto, riscă amenzi de până la 2900 de lei, conform noilor prevederi din Codul Rutier.

OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice actualizată prevede amenzi cuprinse între 1.305 de lei și 2.900 de lei pentru șoferii care au obiceiul de a-și lipi în parbriz (chiar și în părțile laterale) tot felul de accesorii. Motivul principal invocat de autorități este că printr-un astfel de gest șoferul își obstrucționează vizibilitatea, conform e-juridic.manager.ro.

Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reține de către poliția rutieră în următoarele cazuri: autovehiculul, tractorul agricol sau forestier ori tramvaiul au aplicate pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale afișe sau reclame publicitare, folii neomologate și/sau nemarcate corespunzător ori accesorii care restrâng sau estompează vizibilitatea în timpul mersului, atât din interior, cât și din exterior;

autovehiculul și tractorul agricol sau forestier au aplicate pe partea frontală și/sau posterioară a acestuia afișe, înscrisuri sau reclame care diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare.”

Prin urmare, odorizantele, carnetele de notițe, diverse obiecte religioase (icoane și cruciulite), suporturi pentru diverse dispozitive electronice, zaruri supradimensionate și altele, vinietele, abțibilduri, pozele cu membri ai familiei pe care anumiți șoferi le lipesc pe parbriz pot face obiectul unor amenzi, conform prevederilor Codului Rutier în vigoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.