Poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmii din cadrul IJJ Arad, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efector pandemiei de Covid 19.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 2.574 de persoane, verificate 106 de societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de agrement, gări, autogări, spații de cazare) și 39 de mijloace de transport în comun/persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 141 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26.500 de lei, 124 pentru nepurtarea măștii de protecție iar 17 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea.

Recomandările redacției