Siguranţa cetăţenilor este cea mai importantă de aceea măsurile de protecţie pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2 trebuie repsectate. Luni, 9 noiembrie, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerates, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Au fost verificate 163 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 77 mijloace de transport în comun. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 157 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 41.600 de lei, toate pentru nepurtarea măștii de protecție.

În cadrul acțiunii de verificare a respectării prevederilor H.G. 935/2020 au fost legitimate 157 de persoane, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea interidicțiilor de deplasare între orele 23,00 – 05,00.

,,Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive: – deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; – deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; – deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; – deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Aceasta poate fi descărcată de pe site-ul www.stirioficiale.ro’’, transmit cei de la IPJ Arad.

Recomandările redacției