Din păcate virusul SARS-COV-2 continuă să se răspândească în judeţul Arad, iar sănătatea şi siguranţa cetăţenilor este cea mai importantă, de aceea purtarea măştii pe stradă şi distanţarea fizică trebuie respectate.
Acţiuni de verificare a respectării măsurilor de protecţie au avut loc duminică, 25 octombrie sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad. Polițiștii arădeni, împreună cu polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Au fost verificate 256 societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement precum și 70 de mijloace de transport în comun.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 51.000 de lei, dintre care 2 sancțiuni contravenționale de polițiștii locali.
Trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea distanțării fizice; una, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiu public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, iar celelate pentru nepurtarea măștii de siguranță.
,,Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protec­ţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur’’ transmit cei de la ISJ Arad.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Alexandra Bruţiu

Recomandările redacției