În ziua de 23 august, în intervalul orar 06:00-09:00, poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat o acţiune pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive în mediul urban și rural. 

 

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale în valoare totală de de 68.580 de lei, în baza O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice,dintre care 43 au vizat depăşirea regimului legal de viteză.

 

Totodată, au fost reținute 14 permise de conducere, dintre care șase pentru depășire neregulamentară, unul pentru depășirea vitezei legale, unul pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor și șase pentru alte abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind retras şi un certificat de înmatriculare.

 

De asemenea, au fost constatate trei infracțiuni la regimul circulației rutiere, două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice iar una pentru conducerea unui autovehicul fără a deține permis.

 

RECOMANDĂRI CONDUCĂTORILOR AUTO :

să respecte viteza legală de circulație;

să adapteze permanent viteza la condițiile de drum;

să acorde prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în tarversarea străzii;

să poarte centura de siguranță;

să utilizeze telefonul mobil doar dacă au instalat în vehicul un sistem de tip „mâini libere”;

să nu conducă dacă au consumat băuturi alcoolice;

să se concentreze asupra condusului și să nu se lase distrași de alte activități.

Recomandările redacției