Ieri seară, 28 martie, începând de la ora 23.00, polițiștii au aplicat amenzi usturătoare arădenilor care au avut curajul să iasă în stradă pentru a protesta împotriva restricțiilor dure impuse de Guvern.

Astfel că polițiștii au aplicat nu mai puțin de „20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.240 de lei arădenilor prezenți la protest”, ne informează Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt IPJ Arad.

În pofida acestui fapt, tinerii arădeni nu se opresc aici. În continuare, vor să organizeze un al doilea protest în după-masa aceasta la ora 18.00 în vederea ridicării măsurilor de restricție .

De asemenea, în cadrul protestului de ieri, jandarmii au asigurat măsurile de ordine și siguranță a participanților.

Permanent, pe timpul desfășurării manifestației de protest, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora.

 În continuare, jandarmii vor analiza imaginile operative pentru identificarea persoanelor care au încălcat prevederile legale în vigoare.

Tot aceștia, fac precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară.

Jandarmeria Arad va asigura în continuare condițiile de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și va urmări permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale.

Recomandările redacției