Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare se pot plăti online

0
283

Potrivit art. 29^1 alin (2) din OUG nr. 34 din 26 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 268 din 31 martie 2020, pentru modificarea și completarea OUG nr. 1/ 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, începând cu data de 03.04.2020, sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravențiile prevăzute la art. 28 din actul normativ amintit se fac venit integral la bugetul de stat și se achită în contul 20A350102 „Venituri din amenzi şi alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate” deschis la unitățile Trezoreriei Statului astfel:

•        prin virament bancar, în ordinul de plată la rubrica “cod de identificare fiscală beneficiar” se  va menționa codul numeric personal în cazul contribuabililor persoane fizice rezidente / codul de identificare fiscală în cazul contribuabililor persoane juridice;

•        on-line, prin accesarea paginii www.ghiseul.ro, selectarea secțiunii ‘Plătește Amenzi Ordonanțe Militare’, completarea formularului online cu datele solicitate, efectuarea plății prin completarea datelor cardului în pagina securizată a procesatorului de plăti;

•        prin mandat poștal la oficiile poștale;

•        cu cardul bancar prin intermediul echipamentelor POS existente la ghișeele  trezoreriei statului ,numai persoanele fizice rezidente şi nerezidente identificate fiscal pe baza codului numeric personal / numărului de identificare fiscală;

•        în numerar, la ghișeele unităților operative ale trezoreriei statului la care sunt arondați fiscal contribuabilii, persoane fizice sau juridice.

          Codurile IBAN ale contului 20A350102 deschise la trezoreriile statului din județul ARAD sunt:

1       Trezoreria  ARAD          RO20TREZ0212035010102XXX

2       Trezoreria  CHIȘINEU-CRIŞ    RO92TREZ0222035010102XXX

3       Trezoreria  INEU RO42TREZ0242035010102XXX

4       Trezoreria  LIPOVA       RO17TREZ0252035010102XXX

5       Trezoreria  SAVARSIN  RO36TREZ0322035010102XXX

6       Trezoreria  SEBIS RO39TREZ0282035010102XXX

Notă:  pentru persoanele  nerezidente,  amenzile se vor achita în contul 20A350103 „Venituri din amenzi aplicate cetătenilor cu domiciliul, reședința sau rezidența în alte state,” cu următorul cod IBAN RO95TREZ70020A350103XXXX codificat cu codul de identificare fiscală al D.G.R.F.P. Bucureștii 4193117, deschis la A.T. C.P. Municipiul București. Codurile IBAN aferente contului 20A350102  pot fi vizualizate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală: www.anaf.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.