Când am auzit pentru prima oară că Donald Trump va candida pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii am crezut că este vorba despre o glumă proastă. Apoi mi-am zis ok, oricine se poate înscrie în cursa electorală ca independent sau mai ştiu eu ce partid de buzunar, în special când ai banii lui Trump. Nu mi-a venit să cred că Donald, acest măscărici cu părul vâlvoi şi buze ala Marilena Niţu, cu o privire tâmpă şi cu ieşiri de circar va reprezenta partidul care i-a mai dat ca preşedinţi pe Ulysses S. Grant, Benjamin Harrison, Theodore Roosevelt, William McKinley, William H. Taft, Abraham Lincoln, Herbert Hoover, Dwight D. Eisenhower, Richard Nixon, Gerald Ford, Ronald Reagan, George H. W. Bush şi George W. Bush, toţi republicani.
Cu timpul însă, ca în dragoste, am început să îl ascult pe acest circar de doi dolari, şi să constat că nu degeaba a reuşit să îşi facă o avere de câteva miliarde de dolari. Soluţiile sale privind criza economică sau problemele legate de lumea arabă mi s-au părut foarte bune. Ceea ce m-a făcut însă să îl privesc ca pe o soluţie pentru Casa Albă a fost contracandidata sa, Hillary Clinton, poate cel mai slab candidat din istoria acestei ţări. Recunoscută, de specialişti, pentru activitatea sa catastrofală din poziţia de Secretar de Stat, Hillary Clinton a fost la fel de slab pregătită şi în confruntările directe pe care le-a avut cu Donald. În timp ce acesta vorbea la obiect despre problemele reale ale Americii şi soluţiile pe care le propune, Hillary se lega de limbajul contracandidatului său sau de alte chestiuni minore şi total pe lângă subiect. Acuzaţiile venite din partea lui Hillary Clinton la adresa lui Donald Trump sunt mai mult decât idioate: că este marioneta lui Putin, că vorbea urât cu femeile şi cea mai tare că a încercat să scape de taxe şi de impozite pe vremea când era om de afaceri. Păi aş vrea să îl ştiu şi eu pe omul ăla de afaceri care nu ştie cum să facă să plătească cât mai multe impozite şi taxe.
Dar ok, asta este campania lor, a americanilor, ce treabă am eu. Numai că mă deranjează foarte tare preferinţele majorităţii, având în vedere că Hillary are un avantaj considerabil faţă de Trump, pentru înveliş mai mult decât pentru conţinut. Hillary va câştiga cel mai probabil alegerile nu pentru că ar avea nu ştiu ce soluţii în cap, ci pentru că americanilor li se pare mai simpatică decât maimuţoiul cu prenume de răţuşcă. La fel se întâmplă şi în politica noastră. Cel mai frumos, mai bine ambalat, cu vorbe mai duioase şi… barbierit câştigă. Nu contează ce are în cap. Fac aici o paranteză şi îmi aduc aminte de cuvintele unui unchi de al meu de la ţară, PSD-ist fiind, care îmi explica foarte agitat motivul pentru care Emil Constantinescu, poate cel mai realist preşedinte pe care l-am avut vreodată, nu avea cum să fie decât unul foarte slab: „Cum să fii tu preşedinte de ţară cu cioc?“. Din nefericire pentru noi, şi văd că acum şi pentru americani, noi votăm după principiul unchiului meu.
Cu toate astea, ceva raze de speranţe îmi fac pentru… americani, care conform unui sondaj de opinie recent realizat, au mărturisit că sunt dezgustați de modul cum decurge actuala campanie electorală pentru președinția SUA, iar 70% cred că această campanie afectează imaginea Statelor Unite în lume. Sondajul mai relevă că 69% dintre persoanele chestionate consideră că lipsa comportamentului civilizat în cursa la care participă democrata Hillary Clinton și republicanul Donald Trump arată de fapt o criză.
