Amicale cu Anglia și Georgia pentru tricolorii U21 în septembrie

0
148

Viitoarea națională U21 a României va începe pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România și Georgia, în luna septembrie.

Calificată deja la EURO 2023 din postura de țară gazdă, România U21 a început să își planifice meciurile de pregătire. Astfel, primele două partide al tricolorilor Under 21 se cunosc. Aceștia vor întâlni Anglia, pe 3 septembrie, și Georgia, pe 7 septembrie. Ambele jocuri se vor disputa pe teren propriu. Locul de disputare și ora de începere vor fi stabilite ulterior.

Așadar, naționala de tineret a României începe pregătirea pentru EURO 2023 cu reprezentativa similară a Angliei. Ultima întâlnire dintre cele două formații a avut loc la EURO 2019, în faza grupelor, în Italia, la Cesena, unde elevii pregătiți atunci de Mirel Rădoi s-au impus cu 4-2.

La începutul lunii iunie, naționala de seniori a României va avea și ea aceeași adversari. Tricolorii vor disputa două partide amicale și vor întâlni Georgia, în țară, pe 2 iunie, și Anglia, în deplasare, pe 6 iunie.

Toate partidele selecționatei Under 21 a României premergătoare EURO 2023 vor putea fi urmărite la TVR 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.