Organizaţia Amnesty International (AI) a criticat, într-un raport publicat luni, eşecul Misiunii ONU în Kosovo (MINUK) în investigarea dispariţiilor de persoane, cele mai multe de etnie sârbă, în conflictul din anii 1998-1999, relatează AFP.

‘Faptul că MINUK nu a investigat atacurile sistematice şi de mare amploare împotriva civililor, ce constituie crime împotriva umanităţii, a contribuit la climatul de impunitate ce prevalează de atunci în Kosovo’, subliniază Sian Jones, un responsabil al AI.

Raportul citat se bazează pe rezultatele unui panel realizat de MINUK, misiunea internaţională însărcinată cu administrarea Kosovo, în cadrul căruia s-au examinat plângerile celor care au considerat că le-au fost încălcate drepturile.

Au fost depuse circa 150 de plângeri în care se afirmă că MINUK nu a investigat răpirile, mai ales în cazul sârbilor din Kosovo. ‘În multe cazuri, MINUK nu a fost în măsură de dovedească faptul că a realizat o anchetă’, se precizează în raportul organizaţiei non-guvernamentale, menţionând eşecul misiunii internaţionale şi în cazul dispariţiei albanezilor din fosta provincie sârbă. ‘Anii au trecut şi tot nu ştim ce s-a întâmplat cu majoritatea persoanelor dispărute din ambele tabere, iar rudele lor continuă să aştepte să se facă dreptate’, constată Amnesty International.

Aceasta face apel ‘să se facă lumină cu privire la soarta persoanelor dispărute în toate comunităţile din Kosovo, presupuşii autori ai crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii să fie deferiţi justiţiei şi să se acorde despăgubiri familiilor victimelor’.

Soarta a peste 1.700 de persoane, date dispărute în urma conflictului între armata sârbă şi gherilele separatiste kosovare, este în continuare necunoscută.

 

 

(AS – editor: Sorin Popescu)

 

Recomandările redacției