,,Amnezia” nu ne-a ajutat să ne calificăm, nici acum, la Eurovision

0
380

Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, a ratat calificarea în marea finală de sâmbătă a concursului de muzică. Cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision Song Contest a început marți seară în Olanda, la Rotterdam, cu o primă semifinală, care s-a desfășurat într-un format restrâns, de pandemie, conform digi24.ro. 

Intrată în concurs cu nr. 13,  Roxen, cu piesa „Amnesia”, nu a reușit să se califice mai departe. Cântecul este compus de Adelina Stîngă și Victor Bouroșu.

Eșecul este pus pe seama lipsei de experiență a reprezentantei României, o tânără foarte talentată din Cluj, cu o voce cu un timbru aparte, care are însă numai 21 de ani.

de pe acelaşi număr de telefon. Artiştii finalişti au fost aleşi în urma votului publicului – prin telefon, SMS sau aplicaţia online oficială – şi al juriilor de specialitate din ţările participante, ponderile fiind egale.

Trei finale consecutive ratate de România

A fost încă o ediție cu ghinion pentru România, care ratează astfel, pentru a treia oară consecutiv, calificarea în finala Eurovision.

În 2018, pentru prima dată după 14 ani, România rata calificarea în finala Eurovision, deși piesa „Goodbye” a trupei The Humans era destul de bine cotată la casele de pariuri. Apoi, în 2019, la Tel Aviv, Ester Peonyreprezentanta României, a ratat și ea calificarea.

În 2020, concursul Eurovision a fost anulat, din cauza pandemiei.

De altfel, ediția de anul acesta de la Rotterdam începuse deja cu un ghinion pentru România – delegația a trebuit să rămână în carantină în hotel și nu a putut participa la ceremonia de deschidere, care a avut loc duminică seara, din cauza unor cazuri de coronavirus înregistrate în rândul altor delegații cazate în același hotel. Conform procedurilor, toţi membrii delegaţiilor cazate în acelaşi hotel erau obligați să intre în izolare şi să fie testaţi PCR, dacă se depista un caz de coronavirus, fie și în rândul altor delegații.

Cele mai bune performanțe ale României la Eurovision

Cele mai bune performanţe ale României la Eurovision au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). 

La ultima ediție când România a reușit să mai ajungă în finală, în 2017, Ilinca şi Alex Florea, cu piesa „Yodel It!”, au ocupat poziţia a şaptea în clasamentul final, cu 282 de puncte, fiind cel mai mare punctaj obținut vreodată de o melodie românească într-o finală Eurovision.

În 2016, România a ratat participarea la Eurovision, fiind exclusă din competiție din cauza datoriiilor TVR.

După semifinala de marți de la Rotterdam, finaliștii sunt din Azerbaidjan, Belgia, Cipru, Israel, Lituania, Malta, Norvegia, Rusia, Suedia și Ucraina. O a doua semifinală are loc joi seara, iar finala Eurovision 2021 este programată sâmbătă, 22 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.