Echipa de fotbal UTA Bătrâna Doamnă este un brand al Aradului atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, poate chiar dincolo de graniţe, astfel încât echipa binecunoscutul stadion UTA va beneficia de o nouă înfăţişare, lucrările de renovare ale noului stadion aflându-se  în plină desfăşurare. Fiind o lucrare cu o valoare destul de mare (un cost estimat de 39 de milioane de lei), lucrare ce se va desfăşura pe o perioadă de trei ani. Viceprimarul Călin Bibarţ susţine că nu a fost niciun termen prelungit pentru această lucrare, iniţial existând o autorizaţie de construire pentru demolare, aşa cum prevedea  legea, iar mai apoi o altă autorizaţie – a construcţiei propriu-zise, construcţie care a începutul în 2015.

De asemenea, Călin Bibarţ susţine: „Momentan se mai lucrează şi la partea de fundaţii, ceea ce, vizual, crează impresia că nu se întâmplă mare lucru, însă cu certitudine spre toamnă, după se vor amplasa şi gradenele, stadionul va prinde contur” . , tinând cont de faptul că au ieşit pe piaţă foarte multe vorbe cum că lucrările de renovare în ceea ce priveşte stadionul UTA ar fi în întârziere, nerespectând graficul prestabilit.

Există posibilitatea ca Federaţia să permită desfăşurarea unor competiţii sportive chiar şi pe timpul lucrărilor, când o parte din stadion, o parte din gazon sau din tribune vor fi finisate, însă acest aspect rămâne discutabil. Cu certitudine obligaţia munictorilor este de a duce la bun sfârşit lucrările până în anul 2017, când se vor pune bazele ultimelor finisări, montat de scaune şi gazon.

Frumosul nostru oraş merită un stadion modernizat, astfel încât arădenii să se poată destinde în timpul liber urmărind un meci de fotbal, căci echipa de suflet a Aradului merită toată susţinerea şi aprecierea.

Oana Ilea

 

Recomandările redacției