Literatura română precum și cea universală, consemnează, prin operele unor cunoscuți scriitori, Victor Tulbure, Mihail Sadoveanu, Petre Ispirescu, Geo Bogza, Vasile Alecsandri, Cezar Petrescu, Octavian Goga, Camil Petrescu, B. S. Delavrancea, Stephanie Meyer, Liviu Rebreanu, Calistrat Hogaș, Gala Galaction, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță, Ion Creangă, C. Negruzzi ș.a. conotația amurguluiși mistuirea acestuia, ca fiind un câmp de atenție, într-o perioadă de timp, când jocul cuvintelor se supune, nu neapărat unui prăpăd, ci, mai degrabă, ca o  iri­zare, o  respingere, de teama unui rău, înspre apropierea unei alte perioade de timp, când, ultima Liniște…  vine din Înălțimi de Ceruri,  la  fiecare dintre noi.
Sensul de declin dat de aso­cierea unui substantiv  la plural, care se poate comporta și ca adjectiv, cu un adjectiv provenit din verb la participiu, ne induc, pe rând, înspre diferite stări – închipuirea unei bătrâneți care converge iremediabil spre o se­nectute, calmă, înțeleaptă, ba spre înserarea dintr-un înstelat crepuscul, când semiîntunercul pune stâpânire până și pe viețuirea dintre noi, ori viețuitoare, dar de ce să nu recunoaștem, chiar și metaforic, mistuirea,  amurgul, nimicirea  nu sunt decât pieriri, chinuiri, ascunse în ungherele ființelor ori neființelor.
Etimologic, cuvântul „amurg” provine din daco-slavistică-morku, mraku și înseamnă „întuneric”, iar în limba rusă, „moroka” înseamnă „promoroacă”, „negură”.
Pe de altă parte, „a mistui, mistuire, mistuit” își are originea din limba maghiară, „meszteni”, și poate fi înțeles  ori  ca vorace, devorator, chinuire, nimicire, pieire, treptată ascundere, ori respingere, prăpădire, dosire, digestie,  ori ca pe o distrugere, prin ardere sau o rămasă cenușă, după  mistuite… flăcări.
Pretexte: Amurguri mistuite
Ca titlu al noului volum de versuri semnat de Eugenia Ponta Pete, editat de Mirador, 2016, pretextul literar de asociere, va putea fi… mistuit, doar printr-o atent de aplicat – avizată lectură. Cartea cuprinde aproape o sută de pagini, este structurată pe trei capitole, „Petale de lumină”,  „Gânduri împletite”, „Rădăcini”, cele două coperte, fiind semnate de Nelu Pitic și Mireca Buzarin. La Bacovia, în liric, Amurgul este violet! La Bogdan Suceavă, în artă, există o Teamă de amurg, 1990. La Eugenia Ponta Pete, tema aleasă, amurgul, însoțit de o presupusă mistuire, se scaldă, când pe un cer roșu, când pe o pară… de cer roșu, crepuscular
„Noapte/tu/ destin de mătase” (pag.39)
În noua carte, înmurgesc leit -motive, teme, simboluri, culori, ca o rouă de culori, găsim o lume care se scaldă între un Sfârșit din Început, căci, în poezie, nu-i așa, e ca în viață? Amurgul… e tot Răsărit? „Și ne-om călători de tot prin stele,/ Cu pașii liberi, dincolo de zare”(pag.56) Lecturând printre pagini, mi-am amintit de ultimul meu vis… cu amurg. Se  făcea că mă eliberam, mă detașam de un prezent separator de un trecut cu frici și aveam alte temeri ca un ultim zbor ca să mă renasc din Înviere și, trezită fiind, am întrebat Filele de Carte:
„Oare ce se petrece… oare ce  se  trece… se nimicește…/ Oare ce se mistuie… ce o teme/ce o cheamă/ce-o destramă/pe poetă/ într-un văzduh de amurg  în prelungit  azur/ ca o murgire/, devenită când licență poetică, când alăturare sinonimică.
Aleanul
„Sărut răsăritul purtător de poveri… ca o splendoare de azur” (pag. 31). Arzătoare, nevlăguită, semnatara  poemelor, caută un nemistuit refugiu, încet, cu pași în prag, în care îi surâd cuvintele așezate, precum alimentele ușor digerabile, pe talgerele i… luminate de flacăra lemnelor din soba paginilor, însoțind-o o Stare de Bine! Între cuvinte! „Te-ai așezat de-o vreme-ntre cuvinte/, Să le-nfiori cu strălucirea ta” (pag.58).
În loc de concluzii:
Petale-Gânduri-Rădăcini
Extrapolând, fără a avea pretenția că am fost exhaustivi, noul volum este foarte cuprinzător din punct de vedere prozodic, ușor liric, prozaic romanțat.  Autoarea își are promenada  preferențială, de la monorimă la toate tipurile de rimă, își plimbă candoarea printre versul clasic și cel liber și alege ca simboluri, ploaia, noaptea,călătoria, vara, frunza, teiul,   salcâmul etc. iar  ca teme  literare, preferă sărbătoarea, cântecul, meditația, lumina, aleanul, izbăvirea, celestul, ruga, așteptarea, ieri-ul… iarna…
Peste acestea toate, se plimbă în voie epitete ante-post puse, metafore de voie – de nevoie, personificări, invocații, antonime, sinonime, culori din  cămăși alb -albăstrii mustind a sângeriu,  maci înglodați în roșul purpuriu,  catrene ca o noutate, ca un corolar, ca o tămăduire peste care plouă, totuși cu o iarnă… „cu
apăsătoare nopți albe și lungi” (pag.71).
Ca să nu mă tem nici eu de această… ploaie de iarnă eternă care ne va mistui și îmbrăca într-o mireasă neagră cu alb de crini, l-am întrebat pe fiul meu, care se joacă, cu culorile, pictând, ce culoare are amurgul. „În pictură, ca și în poetică, amurgul e culoarea transfigurării. Lumea  e  în galben, e  de sânge, ca și Eul nostru, e de aur, scânteează melancolii, Răsăritul e simbolic, are aceeași culoare cu te­mutul Apus, ascunde stări și dispariții tăcute, fără zgomot…” „Amurgul e o Explozie de culori roșii ca un preludiu al sacrificiului Soarelui cosmic prefigurând un somn adânc, fluid, bolnav, înlăcrimând, prin spectrul de culori, lacrimi de sânge devenite rânduri de scrisă carte!” Acum, drag scriitor, drag cititor… „Te-aș înveli cu gândul meu cuminte” (pag.56).
Florica Ranta Cândea

Recomandările redacției