„Fie ca Noul An să vă aducă împlinirea tuturor dorințelor!” Am spus-o toți acum câteva zile, fiecare cu stilul propriu, personal sau telefonic, prin SMS, e-mail, facebook și celelalte mijloace electronice care au depersonalizat comunicarea directă, întărind-o în același timp.
Noi, microbiștii, nu suntem așa pretențioși. Știm că nu se pot îndeplini chiar toate dorințele, dar una singură măcar dacă s-ar putea să ne-o rezolve Noul An. O știe demult, au știut-o și predecesorii, e vorba de cea cu UTA. Bărbosul de Moș Crăciun n-a pus nimic sub bradul alb-roșu și uite că nici după ce cumpăna a valsat dinspre 2012 către 2013 nu se întâmplă nimic.
Deocamdată, varianta Dieter Kaas arată într-un soi de stand-by, deși probabil că lucrurile nu stau așa. Oamenii de afaceri sunt calculați și știu exact ce urmăresc. Când tac înseamnă că doar caută cea mai bună variantă să obțină ce-și doresc. Dar pentru utiști așteptarea e doar crunta prelungire a unei agonii ce ține de prea mult timp. De asta nu-și dau cei implicați seama. Legați de mâini și de picioare, suporterii n-au altceva de făcut decât să spere într-un deznodământ favorabil, cu speranța că la primăvară se vor revedea plini de încredere în tribunele de pe Francisc Neuman. Că va fi împreună cu herr Kaas sau în altă variantă, dar să fie!
Din păcate, ca și în atâtea multe alte situații din trecutul recent, timpul nu e deloc aliatul UTA-ei. A curs cât a curs într-o direcție bună, până când, vorba lui Marin Preda, n-a mai avut răbdare cu oamenii. Până de curând, puteam da vina pe o tranziție fără de sfârșit, de la comunism la capitalism. Revoluția din 89 a trecut însă demult de majorat, așa că, place sau nu, ăștia suntem noi, românii, la ora actuală. Nu-i cazul de lamentări inutile de genul „ne merităm soarta”, pentru că, în ciuda știrilor de la ora 17,00 și a emisiunilor tabloide (știți voi, alea cu Măruță, Capatos), România are destule exemple reușite și foarte mulți oameni remarcabili care pot face diferența dacă li se dă încredere și nu sunt hărțuiți de cei care nu renunță la vechile deprinderi. Aceștia din urmă arată ca adevărații vinovați ai stării actuale. Ei trag totul în jos.
Printre oamenii remarcabili la care făceam referire sunt nenumărați suporteri ai Bătrânei noastre Doamne. Ei și UTA nu merită indiferența, așa că fie ca Noul An să împlinească odată dorința asta alb-roșie!
Sport 63
Mircea Rednic: „Sunt un antrenor fericit, mândru de băieții mei, de echipă”
citește mai mult »