Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări față de un număr de 100 de persoane fizice și juridice într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2013-2015, mai multe societăți comerciale au înregistrat în contabilitate și au declarat fiscal mai multe achiziții de servicii și bunuri de la societăți comerciale ce aveau comportament specific societăților fantomă (nu funcționau la sediile sau punctele de lucru declarate, nu au putut fi identificați administratorii acestora, aceleași persoane aveau diferite calități în cadrul societăților, nu au depus sau au depus doar în parte declarațiile fiscale, aveau asociați persoane cetățeni străini ce nu au putut fi identificați pe teritoriul României, etc).
O parte din membrii grupului infracțional figurau ca asociați sau administratori în cadrul mai multor societăți comerciale, dintre cele implicate în activitatea infracțională. De asemenea, facturile emise și supuse controlului de către organele fiscale aveau același tipar, le lipseau mențiunile obligatorii legate de mijloace de transport sau delegat și vizau servicii care nu ar fi putut fi prestate în realitate de către societățile prestatoare.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 9.970.344 lei.
Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO.
Cei de la DIICOT fac precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Agerpres transmite, pe surse, că vizați în această speță ar fi și regizorul Corneliu Porumboiu şi producătorul de film Ada Solomon. Ei ar fi fost puşi sub acuzare de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani.
Acuzațiile ar avea legătură cu finanţări obţinute de mai multe case de filme, printre care şi Castel Film, conform Agerpres, de la Centrul Naţional al Cinematografiei, o parte din bani fiind spălaţi prin firme fantomă. Corneliu Porumboiu şi Ada Solomon au calitatea de suspecţi, mai arată sursele citate. În dosar ar mai fi implicaţi şi alţi regizori şi producători de film.

Recomandările redacției