gagAndrei Gag a trecut peste dezamăgirea de la Europenele de tineret din Italia, revenind în circuitul naţional. Atletul de la CSM Arad a concurat în cadrul etapei a treia a Campionatului Naţional, desfăşurată în weekend, la Bucureşti.
Elevul lui Ionel Oprea s-a ales cu două clasări pe podium, aruncând ceva mai bine la disc, dar nu peste 60 de metri, în timp ce la greutate s-a apropiat de recordul personal. În proba de disc a terminat al doilea, cu 58,59 metri, rezultat cu care a ocupat locul doi, după Sergiu Ursu, dublă legitimare Dinamo – Farul, care a aruncat 61,70 m. La greutate, Gag s-a clasat pe primul loc, cu 17,24 metri, urmat de Vlad Zinca, de la Olimpia Bucureşti, cu 16,33 metri.
La această etapă au concurat 207 atleţi, 81 în concursul feminin şi 126 în cel masculin, reprezentând 63 cluburi. Pentru Andrei Gag a fost o repetiţie utilă în vederea finalei Campionatului Naţional, programată în perioada 2-3 august.
Rusu, același drum
La fel ca şi Andrei Gag, Raul Rusu îşi punea speranţe măcar într-o calificare în finala Europenelor de juniori de la Rieti, din Italia. Elevul lui Constantin Miclea, legitimat la CSM Arad, a ratat calificarea în ultimul act al probei de suliţă, aruncarea sa măsurând 63,56 m., insuficient pentru accederea în finală. Campion balcanic, Rusu a aruncat puţin mai bine ca în Turcia, dar la Europene s-a clasat abia pe locul 11 în grupa A de calificare. „Este un rezultat slab, a făcut greşeli de tehnică şi mi s-a şi plâns de o lună încoace că este foarte obosit. Probabil că în pregătirea de la lot a fost lăsat să arunce prost, iar la vârsta asta dacă eşti lăsat să persisţi în greşeală ţi se imprimă o tehnică deficitară. Nu putem face comparaţie între Balcanice şi Europene, acolo au fost suliţe proaste, s-a aruncat în general slab. Ca dovadă că grecul pe care l-a învins în Turcia s-a calificat acum în finala europeană”, spune antrenorul sportivului, profesorul Constantin Miclea.
Rusu are două medalii de aur în 2013, la juniori şi tineret, dar şi una de argint, la seniori, în cadrul Campionatelor Naţionale de aruncări lungi. Plus un nou titlu balcanic de juniori, unde a aruncat suliţa la 62,85 m.
„Şi-a îndeplinit jumătate din principalele obiective, a devenit campion balcanic, dar la Europene avea ca obiectiv calificarea în finală. Este totuşi bine, să nu uităm că are doar 18 ani şi se află în primul an de juniorat. În acest an mai trebuie să devină campion naţional de juniori la juniori şi tineret şi să ia o medalie la seniori”, mai spune Miclea.

Recomandările redacției