Andrei Găluț a fost transportat vineri spre sâmbătă noaptea la spitalul din localitatea olandeză Beverwijk. A ajuns cu bine, arădeanul fiind însoțit de mama lui. Inițial, a fost în plan să fie transportată și prietena lui la spital în Olanda, dar în ultimul moment au apărut niște complicații și tânăra nu a mai fost transportabilă.  Andrei a fost internat până acum la Spitalul Elias, iar prietena lui Mădălina, la Spitalul Floreasca, unde aceasta a și rămas.

„A ajuns cu bine, prietena lui n-a mai plecat pentru că au intervenit niște complicații. Probabil că o să plece și ea și sperăm că va fi bine„, a spus cumnata lui Andrei.

În cursul zilei de vineri, toate formele au fost întocmite, pentru transportarea lui Andrei la spitalul din Olanda. Conform procedurii, a fost completat formularul E112, aici la Arad; sunt anumite acte procedurale care trebuie completate prin Casa de Asigurări, prin care statul decontează îngrijrile și intervențiile medicale care pacientul le va suferi în Olanda. Andrei a fost transportat cu o aeronavă militară, vineri noaptea, după ora 1.00.

O zi plină de emoții, după ce s-a anunțat că bilanțul celor decedați a ajuns la 38. Încă șase victime ale incendiului au murit, dintre care doi  pacienți care au ajuns în Olanda. Din fericire, nu este vorba despre Andrei, cei care au decedat sunt un cetățean italian și un român care a fost internat la un spital din Rotterdam. Se pare că echipele din străinătate, împreună cu cele de la noi, au făcut evaluări temeinice și au stabilit că o parte dintre pacienți vor fi tratați în Olanda, Belgia, Germania și Israel. Deocamdată, au această șansă doar cei transportabili.

Andrei a ajuns cu bine, împreună cu mama lui, cei doi fiind așteptați la fața locului de un reprezentant al ambasadei. Andrei este internat și ținut sub supraveghere la spitalul din Beverwijk, o localitate între Amsterdam și Rotterdam.

Cei care doresc să-l ajute pe Andrei și pe membri familiei sale, au la dispoziție următoarele conturi: RO 28 INGB 0000 9999 0543 4735 – în lei, RO 42 INGB 0000 9999 0543 4774 – în valută. Conturile sunt pe numele mamei lui Andrei Găluț, Belean Mariana.

Recomandările redacției