Andrei Mocuţa, prozator, poet, traducător şi profesor, a publicat de curând, chiar înaintea declanşării stării de urgenţă impusă de virusul COVID-19, un nou volum de versuri, Portret al artistului după moarte, în colecţia „Agora” a Editurii Universităţii de Vest din Timişoara. Cartea este una in memoriam, dedicată tatălui său, regretatul scriitor Gheorghe Mocuţa. Avem de-a face cu un volum intim şi zguduitor, aşa cum avertizează poetul Robert Şerban în prezentarea de pe coperta a patra a cărţii: „Nu mi se întâmplă des să citesc o carte de poezie şi, la un moment dat, să nu mai văd literele din cauza lacrimilor ce-mi umplu ochii. Cu cartea asta am păţit-o şi-o recunosc ca să vă pun în gardă. Poate că în unele dintre poeme, mai ales în cele care vorbesc despre relaţia fiu-tată, m-am regăsit (sunt şi fiu, şi tată). Dar nu cred că asta m-a surprins, ci modul în care mă oglindesc, eu şi-ai mei, în versurile lui Andrei Mocuţa, deşi el despre sine şi părintele său scrie. Poate că m-a emoţionat prezenţa Suferinţei şi a Morţii, atât de firească, încât, iniţial, mi-a venit să le salut pe cele două cu entuziasm, ca pe două cunoscute. Doar că ele nu sunt numai în trecere prin cartea lui Andrei, nu sunt pasagere, ci au lucrat şi lucrează imperturbabile, eficiente. Lasă urme ce nu se mai şterg. Şi scriu laolaltă cu tânărul poet.”

Placheta de versuri a avut parte de o primire entuziastă din partea criticii literare, cu recenzii în revistele Orizont (Graţiela Benga), LaPunkt.ro (Simona Constantinovici), Poetic stand (Romeo Aurelian Ilie). În revista Argeş (nr. 4/ 2020), Adrian Alui Gheorghe apreciază emoţionat noile poeme ale lui Andrei Mocuţa: „Imaginaţi-vă că primiţi o carte de poezie pe care o citiţi dintr-o copertă în alta, în timp ce pielea inimii (dacă inima o fi avînd piele!) se înfioară, iar la sfîrşit inima e grea ca un pumn. Mi s-a întîmplat citind cartea lui Andrei Mocuţa, Portret al artistului după moarte, o demonstraţie că verbul poetic este purtător de căldură umană, că omul este un foetus agitat în pîntecele unei lumi neatente la viaţa care izbucneşte din toate fisurile. Volumul are un fir fierbinte, „rememorarea” tatălui, artistul „care evoluează” după moarte în memoria fiului. Rememorarea nu suferă însă de sentimentalism, este detaşată, culturală, viaţa şi moartea crează o sinergie poetică.”

Reproducem la final câteva poeme care alcătuiesc un tablou inconfundabil al relaţiei tată – fiu. O parte dintre ele au fost citite de autor la Maratonul de poezie online 2020 şi la Festivalul Zile şi Seri de Literatură Doinaş SAD, ambele desfăşurate live pe Facebook:

 

 

Învăţături către fiu

pe măsură ce ajungi

să-ţi cunoşti tatăl mai bine

îţi dai seama că nu e

decât un copil

ai vrea să-l întrebi de toate

şi să-i spui cât mai multe

dar el e un nou născut

hotărât să baune

şi să gângurească

te pui să-l legeni

să-l ţii în braţe

să-l faci să se oprească

din plâns

dar de oricâte ori încerci

nu-ţi iese

şi realizezi că de fapt

tu nu eşti pregătit

să devii fiu

 

 

20%

stau cu mama în cabinetul medicului

şi aşteptăm încordaţi să apară

semnele din jur

nu sunt încurajatoare

deşi e lumină şi e august

abia suportăm presiunea din aer

şi arşiţa sufocantă

ca două baloane

umflate peste măsură

gata să pocnească

medicul intră cu dosarul sub braţ

şi ne anunţă sobru că tata

mai are 20% şanse

ceea ce

după părerea lui e destul

de puţin

mama cedează prima

dar o liniştesc spunându-i

că vom reface traseul vieţii lui

până vom recupera cei 80%

iar de nu îi găsim

vom ceda câte puţin din fiecare

până va deveni

din nou

întreg

 

 

5.06.2019

azi e o zi specială

ai fi putut împlini 66 de ani

dar te-ai oprit la 64

la un moment dat

viaţa devine o simplă

operaţie

de scădere

 

 

Morţii familiei

aştern masa

scot mâncarea din cuptor

dar uit că trebuie să pregătesc

mai puţine tacâmuri

ca înainte

 

 

Portret al artistului după moarte

sunt zile fierbinţi

în care nu îţi vine să ieşi din casă

dar noaptea te strecori

în grădină

şi te bucuri de răcoare

stai întins pe iarbă

şi priveşti cerul cu ochii limpezi

ai adormi acolo

tolănit şi fără gânduri

dar te temi

ţi se face inima

mică

mică

îţi dă târcoale o frică de moarte

că te-ar putea înghiţi

pământul

pe când te trezeşti

 

 

Sf. Gheorghe

câtă lume l-ar recunoaşte

pe Sfântul Gheorghe

dacă n-ar apărea

şi balaurul în imagine?

 

Recomandările redacției