Andrei Mocuţa, prozator, poet, traducător şi profesor, a publicat de curând, chiar înaintea declanşării stării de urgenţă impusă de virusul COVID-19, un nou volum de versuri, Portret al artistului după moarte, în colecţia „Agora” a Editurii Universităţii de Vest din Timişoara. Cartea este una in memoriam, dedicată tatălui său, regretatul scriitor Gheorghe Mocuţa. Avem de-a face cu un volum intim şi zguduitor, aşa cum avertizează poetul Robert Şerban în prezentarea de pe coperta a patra a cărţii: „Nu mi se întâmplă des să citesc o carte de poezie şi, la un moment dat, să nu mai văd literele din cauza lacrimilor ce-mi umplu ochii. Cu cartea asta am păţit-o şi-o recunosc ca să vă pun în gardă. Poate că în unele dintre poeme, mai ales în cele care vorbesc despre relaţia fiu-tată, m-am regăsit (sunt şi fiu, şi tată). Dar nu cred că asta m-a surprins, ci modul în care mă oglindesc, eu şi-ai mei, în versurile lui Andrei Mocuţa, deşi el despre sine şi părintele său scrie. Poate că m-a emoţionat prezenţa Suferinţei şi a Morţii, atât de firească, încât, iniţial, mi-a venit să le salut pe cele două cu entuziasm, ca pe două cunoscute. Doar că ele nu sunt numai în trecere prin cartea lui Andrei, nu sunt pasagere, ci au lucrat şi lucrează imperturbabile, eficiente. Lasă urme ce nu se mai şterg. Şi scriu laolaltă cu tânărul poet.”
Placheta de versuri a avut parte de o primire entuziastă din partea criticii literare, cu recenzii în revistele Orizont (Graţiela Benga), LaPunkt.ro (Simona Constantinovici), Poetic stand (Romeo Aurelian Ilie). În revista Argeş (nr. 4/ 2020), Adrian Alui Gheorghe apreciază emoţionat noile poeme ale lui Andrei Mocuţa: „Imaginaţi-vă că primiţi o carte de poezie pe care o citiţi dintr-o copertă în alta, în timp ce pielea inimii (dacă inima o fi avînd piele!) se înfioară, iar la sfîrşit inima e grea ca un pumn. Mi s-a întîmplat citind cartea lui Andrei Mocuţa, Portret al artistului după moarte, o demonstraţie că verbul poetic este purtător de căldură umană, că omul este un foetus agitat în pîntecele unei lumi neatente la viaţa care izbucneşte din toate fisurile. Volumul are un fir fierbinte, „rememorarea” tatălui, artistul „care evoluează” după moarte în memoria fiului. Rememorarea nu suferă însă de sentimentalism, este detaşată, culturală, viaţa şi moartea crează o sinergie poetică.”
Reproducem la final câteva poeme care alcătuiesc un tablou inconfundabil al relaţiei tată – fiu. O parte dintre ele au fost citite de autor la Maratonul de poezie online 2020 şi la Festivalul Zile şi Seri de Literatură Doinaş SAD, ambele desfăşurate live pe Facebook:
Învăţături către fiu
pe măsură ce ajungi
să-ţi cunoşti tatăl mai bine
îţi dai seama că nu e
decât un copil
ai vrea să-l întrebi de toate
şi să-i spui cât mai multe
dar el e un nou născut
hotărât să baune
şi să gângurească
te pui să-l legeni
să-l ţii în braţe
să-l faci să se oprească
din plâns
dar de oricâte ori încerci
nu-ţi iese
şi realizezi că de fapt
tu nu eşti pregătit
să devii fiu
20%
stau cu mama în cabinetul medicului
şi aşteptăm încordaţi să apară
semnele din jur
nu sunt încurajatoare
deşi e lumină şi e august
abia suportăm presiunea din aer
şi arşiţa sufocantă
ca două baloane
umflate peste măsură
gata să pocnească
medicul intră cu dosarul sub braţ
şi ne anunţă sobru că tata
mai are 20% şanse
ceea ce
după părerea lui e destul
de puţin
mama cedează prima
dar o liniştesc spunându-i
că vom reface traseul vieţii lui
până vom recupera cei 80%
iar de nu îi găsim
vom ceda câte puţin din fiecare
până va deveni
din nou
întreg
5.06.2019
azi e o zi specială
ai fi putut împlini 66 de ani
dar te-ai oprit la 64
la un moment dat
viaţa devine o simplă
operaţie
de scădere
Morţii familiei
aştern masa
scot mâncarea din cuptor
dar uit că trebuie să pregătesc
mai puţine tacâmuri
ca înainte
Portret al artistului după moarte
sunt zile fierbinţi
în care nu îţi vine să ieşi din casă
dar noaptea te strecori
în grădină
şi te bucuri de răcoare
stai întins pe iarbă
şi priveşti cerul cu ochii limpezi
ai adormi acolo
tolănit şi fără gânduri
dar te temi
ţi se face inima
mică
mică
îţi dă târcoale o frică de moarte
că te-ar putea înghiţi
pământul
pe când te trezeşti
Sf. Gheorghe
câtă lume l-ar recunoaşte
pe Sfântul Gheorghe
dacă n-ar apărea
şi balaurul în imagine?