Anestezierea simțurilor…

0
174

Că facem din țânțar armăsar și suntem ieftini la făină și scumpi la tărâțe au devenit, din păcate un fel de axiome. Ele nu mai trebuie demonstrate. Că ne-am secat pe zi ce trece resursele de solidaritate umană, de empatie, de sprijin pentru aproapele aflat în suferință este pe zi ce trece, din păcate tot mai evident. De foarte multe ori, ca să nu spunem că în imensa majoritate a cazurilor, oamenii reacționează pe rețelele sociale ca un adevărat șuvoi de compasiune și părere de rău pentru animale chinuite, ucise sau care au parte de rele tratamente. Mii și mii de oameni interacționează și își spun părerea…virtual. Râuri de lacrimi curg, valuri, valuri. Despre ce cum și, mai ales, ce să pățească cel ori cei din cauza cărora a suferit animalul. Să nu fim înțeleși greșit. Și noi condamnăm, fără echivoc, asemenea gesturi reprobabile. Altceva vrem să scoatem în evidență. Nu mai  departe de săptămâna trecută, doi oameni au fost înjughiați și au murit absolut nevinovați. Ei au fost, din întâmplare în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Desigur s-a vorbit o zi, două, trei la știri și pe mai toate canalele. Oamenii și-au arătat regretul pentru cei doi oameni uciși, au condamnat crima.  Însă numărul acestora a fost sensibil mai mic decât în cazul suferinței unor animale. După care ușor, ușor se așterne tăcerea.  Sigur, viața nu mai poate fi redată înapoi oricâte regrete ai exprima.  Nici într-un caz, nici în altul. Problema este că reacțiile oamenilor sunt mult mai „temperate“ , mai „anesteziate“ în raport cu emoția stârnită pentru fapte de chinuire a unor necuvântătoare. Desigur că până la urmă nu poți măsura compasiunea  în mediile sociale. Cuvintele rămân doar niște cuvinte.  Însă, un semnal tot este dat. Este vorba despre un  „barometru“ al preocupărilor unei  bune părți din societate. Un indicator, dacă vreți, al percepției  importanței faptelor care sunt parte din viața noastră. O listă de priorități, într-o accepțiune mai largă. Iar asta poate arăta tendințe și, într-o altă cheie, direcția spre care ne îndreptăm. Nu doar ca țară, ci la nivel global. Pentru că da, și la nivel global, omul deși pare a fi acoperit din ce în ce mai mult cu „scuturi“ de legi și directive. Naționale, europene și universale, menite, teoretic, să nu-i lezeze nici cu un fir de păr demnitatea umană, egalitatea de șanse și puneți dumneavoastră ce mai vreți pe linia punctată. Paradoxal însă, viața pare a arăta altceva. Că omul contează din ce în ce mai puțin. Mă rog, nu chiar toți. Acum, din ce în ce mai importante par acum percepțiile, decât realitățile. O bună parte dintre oameni reacționează ….cel puțin surprinzător. Parcă simțurile ar fi anesteziate.  Simțul măsurii reale, al cântăririi faptelor cu adevărat importante și care contează cu adevărat, pare a fi o balanță stricată. O balanță care măsoară mai mult percepții decât realități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.