Sindicaliștii din administrație dezaprobă cu vehemență proiectul OUG privind salarizarea bugetarilor. Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) amenință cu proteste și chiar cu blocarea activității în sectorul bugetar, în cazul în care, ordonanța va fi adoptată de Guvern. La nivel de Arad, sute de funcționari sunt membri ai FNSA. Vorbim de angajați din primării precum: Sântana, Vinga, Păuliş, Şepreuş, Fântânele Secusigiu, Şicula, Tauţ, Săvârşin, Seleuş, Archiş, Conop, Șeitin, Covăsânţ, Craiva, Chisindia, Semlac, Zerind şi Almaş. Aceștia s-ar putea alătura colegilor din țară la protestele organizate pe fond de nemulțumiri salariale. Angajații din administrația publică arădeană vor fi consultați în legătură cu organizarea acțiunilor de protest.

„Constatăm, încă odată, că reprezentanţii Guvernului României desconsideră salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării. Vă reamintim că peste 50% dintre aceştia au venituri salariale brute apropiate ca şi valoare sau egale cu salariul minim brut pe economie.

 Ȋn cazul în care, amintita OUG va fi adoptată fără a lua în considerare solicitările salariaţilor din administraţia publică locală, FNSA va trece la organizarea acţiunilor de protest la nivel naţional, care vor merge până la blocarea activităţii în sectorul de activitate pe care îl reprezentăm. Ȋn perioada următoare, membrii de sindicat vor fi consultaţi cu privire la modul în care vor fi organizate actiunile de protest“,se arată într-un anunț al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație.

Recomandările redacției