Anne Marie Părău-Godri a fost descoperită la Timișoara de către antrenorul Constantin Wünsch și face parte de șapte sezoane din componentă formației Sepsi Sfântu Gheorghe, singura echipă care a mai reprezentat România în cupele europene în ultimii ani.
Aceasta a obținut opt titluri de Campioană Națională a României: două titluri la Arad (2001, 2006), două la Târgoviște (2009,2010) și patru la Sfântu Gheorghe (2016, 2017, 2018, 2019). Anne Marie, a mai renunțat în 2016 la echipa națională însă a revenit în circuitul național după un timp.
„Niciodată în asemenea momente nu e ușor să-ți găsești cuvintele.
După ce în decembrie 2016 am considerat iniţial atunci că este cazul să mă retrag din echipa naţională ca urmare a necalificării la Eurobasket 2017, ulterior n-am putut să nu cedez insistenţelor colegelor mele şi a celor din stafful tehnic să-mi pun serviciile în sprijinul echipei naționale pentru încă o campanie de calificare. În cele din urmă, acea «încă o campanie»… au fost în realitate doua iar în ceea ce privește Eurobasket 2021 în acest moment, din păcate, mai avem doar șanse teoretice la o calificare; dintr-un punct de vedere practic, spunând lucrurilor pe nume, acestea probabil că tind înspre zero.
Cred însă că a venit momentul, după ce până actualmente, la 36 de ani și 9 luni, am dat totul echipei na­ționale, să îmi anunț retragerea din echipa națională a României și din orice altă acțiune viitoare a acesteia, de această dată definitiv.
Motivele avute în 2016, au dobândit cu atât mai multă forță acum. E timpul să mă dedic familiei și echipei de club la care mă aflu de 7 sezoane.
Mulțumesc pentru tot. Hai România!”, este mesajul postat de Anne Marie, pe Facebook în ultima lună a anului 2020.
 

Recomandările redacției