Anti-viola Rus: „Mă bucur că am fost pragmatic, muncesc pentru aprecierile suporterilor și pentru echipa mea de suflet”

0
356

Săptămână memorabilă pentru Ciprian Rus, cu goluri în fața fostului lider, Turris Turnu Măgurele și mai ales în derby-ul cu Poli. Patru puncte a pus la păstrare UTA grație căpitanului său, care a ajuns la cota 9 reușite, în zece meciuri. „Cipri e liderul vestiarului, ne bucurăm că traversează o formă sportivă bună, ne ajută cu golurile sale. Dar, la fel fac toți jucătorii, chiar dacă, de exemplu, Buhăcianu și Ioniță trec printr-o perioadă mai puțin fructoasă ca și reușite pe tabelă. Dar efortul lor și cum se integrează în echipă e de apreciat, de la primul la ultimul jucător din lot”, a spus Laszlo Balint la finalul disputei cu „alb-violeților”.
Rus cunoaște exact importanța victoriei cu Poli în rândul fanilor utiști, dar și efectul ce-l are asupra clasamentului ligii secunde. „Un meci greu, am știut de la început că așa va fi, contra unei echipe care știam că va veni cu atitudine. Exact ce ne-au spus suporterii înainte de meci. Atmosfera a fost frumoasă, e minunat să joci astfel de meciuri. Mă bucur că am fost pragmatic, nu am avut foarte multe situații. Cel mai important e că punctele au rămas la Arad. Mă bucur că suporterii mă apreciază, muncesc foarte mult pentru asta. UTA e echipa mea de suflet, aici am crescut și sper să rămân în inimile lor cât se poate de mult”, a punctat golgheterul arădenilor.
Urmează o perioadă infernală pentru utiști, care mai au 11 meciuri de disputat până la finalul anului, dintre care 9 în luna noiembrie. În plus, consumul energetic e mare, atâta timp cât echipa a terminat pentru a doua oară la rând în 9 jucători de câmp. „Într-adevăr, e al doilea meci consecutiv în care rămânem în 10, dar avem un grup unit, de aceea am reușit să scoatem puncte în ambele partide. Ne bucurăm că ne ținem tare, vine o perioadă foarte aglomerată, din care trebuie să scoatem maxim. Mă gândesc că cei din staff s-au gândit bine înainte să amâne meciurile, au luat în considerare faptul că vom juca din 3 în 3 zile. E treaba dânșilor ca noi să fim bine din punct de vedere fizic în această perioadă”, a adăugat fotbalistul arădean.
Întrebat dacă reușita de duminică e cea mai importantă din cariera sa, „vârful” utist a pus pe tapet o altă victorie memorabilă de pe „Motorul”. „Cele mai importante goluri marcate de mine sunt cele din barajul cu Călărași. A fost ceva extraordinar, probabil că lumea nu mai credea că putem câștiga, am rămas și atunci 10 oameni. Am reușit să mergem în prelungiri datorită faptului că și atunci eram o familie. Apoi, într-adevăr, urmează acesta, dar și cel de la Timișoara, când am învins anul trecut cu 3-1. Și tot în memoria suporterilor decedați în accident. Sper că i-am făcut și astăzi fericiți de Acolo, de unde s-au uitat la noi”, a încheiat Cipri Rus.
Atacantul de 28 de ani a luat-o cu UTA de la capăt, din județ și e printre artizanii promovărilor în ligile doi și trei. Între 2016 și 2018 a „pribegit” la Târgu Mureș, Târgu Jiu și Călărași, dar mariajul cu „Bătrâna Doamnă” a fost reînnodat cu succes. Practic, Cipri Rus este singurul senior care a început sezonul trecut în „alb-roșu” și se află și azi în lotul arădenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.