Antrenorul celor de la Gaz Metan: „Ne vom bate de la egal la egal cu cei de la UTA”

0
375
Sursa foto: Gaz Metan Mediaș

Gaz Metan Mediaș a început acest sezon din Liga I cu stângul, cu o singură victorie și un egal în cele șase etape jucate, elevii lui Mihai Teja vor avea o misiune grea în fața celor de la UTA.

Luni seara de la ora 21 Gazul se va duela cu UTA, echipă care până în prezent are un parcurs foarte bun. Teja vorbește de cele două echipe ca fiind egale, însă în sezonul precedent Gaz Metan a pierdut de două ori împotriva UTA-ei, 1-2 pe teren propriu în sezonul regulat și 0-1 pe arena „Francisc Neuman” în play-out.

Toate meciurile sunt grele, întâlnim un adversar care a făcut mult mai multe puncte decât, este într-o formă sportivă foarte bună. Jucăm acasă, este un meci dificil și încercăm să câștigăm punctele puse în joc. Dacă până acum am spus că am întâlnit echipe cu o calitate superioară față de noi, acum cred că ne vom bate de la egal la egal cu cei de la UTA. Într-adevăr, arădenii formează un grup bun, o echipă bună, au schimbat și ei mulți jucători în această vară, au adus mai mulți jucători. Îmi doresc să câștigăm acest meci pentru liniștea noastră, pentru încredere, pentru moral și pentru clasament, până la urmă, cu trei puncte poți urca foarte mult. După aceea avem din nou un meci acasă cu FC Voluntari, deci sunt partide în care ne putem bate de la egal la egal. Și cu celelalte echipe ne-am bătut de la egal la egal, dar a existat o diferență de calitate. Sper să ne atingem obiectivul în meciul cu UTA și să îl câștigăm. Îmi doresc să avem o evoluție foarte bună, să intrăm foarte determinați, cu o motivație și o ambiție foarte mare pentru a câștiga cele trei puncte”, a spus Mihai Teja la conferința de presă de dinaintea partidei cu UTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.